Data publicării:
Fake news despre emisiunea Alessandrei Stoicescu. Adevărul despre fotografia de la Antena 3
Pe rețelele sociale au apărut imagini cu rolul de a discredita postul de televiziune Antena 3. Nu imaginea în sine este falsă, ci comentariul. Este vorba despre o captură foto din emisiunea ”100 de minute” de la Antena 3 de joi, 21 martie.
Ruptă din context, imaginea îi poate păcăli mai ales pe cei care nu au răbdarea sau interesul să vadă detaliile, pentru a nu fi mințiți. Imaginea este cea de mai jos, este una reală din emisiune. Au apărut comentarii potrivit cărora ar trebui să mai fie luate lecții de Photoshop, deși rolul imaginii nu este de a păcăli pe cineva, așa cum frecvent se întâmplă pe Facebook cu imagini trucate în mod special pentru a înșela internauții.
Comentariul este că poza de mai jos a fost transmisă la TV și că s-ar fi spus că este una reală, iar oamenii chiar au crezut, după cum se poate observa.
Însă, chiar în dreapta pozei, colțul de sus, scrie clar că e vorba despre un fotomontaj.
Mai circulă și alte postări, precum cea de mai jos:
Înainte de a prezenta poza, Alessandra Stoicescu a explicat că este vorba despre un experiment.
”Noi am făcut un experiment, e o poză imaginară, pentru că noi nu am văzut fotografia, doar dvs.- Ion Cristoiu n.r.- ați văzut-o” i-a spus Alessandra Stoicescu lui Ion Cristoiu, pe care l-a provocat să spună cine a mai fost sau nu a fost în poză: ”Să vedem pe cine am putea să adaugăm sau să scoatem din poză”.
Ion Cristoiu a spus că nu apare Sebastian Ghiță în poză și că ”E vorba despre o fotografie făcută de ea în care ea pozează. Ea- n.r. Kovesi- stă pe o laviță, lângă ea stă fosta soție și apoi vine socrul. E limpede că unul din cei doi au rugat-o să facă o poză cu ea în amintirea faptului că au fost acolo”. Potrivit jurnalistului, nu e vorba despre crama de acasă de la Sebastian Ghiță, ci despre crama de la Budureasca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News