Facebook a dat în judecată UE. ACUZE după ANCHETĂ
Facebook contestă unele dintre cererile Comisiei Europene, spunând că nu sunt pertinente şi ţin de viaţa privată a angajaţilor săi, a transmis luni grupul american, care face obiectul unei investigaţii la Bruxelles privind presupuse practici anticoncurenţiale, relatează AFP.
Gigantul reţelelor de socializare dă asigurări că este în colaborare cu autorităţile, însă 'natura excepţional de vastă a solicitărilor Comisiei înseamnă că noi ar trebui să le furnizăm documente în principal fără legătură cu ancheta lor', a declarat Tim Lamb, avocat însărcinat cu concurenţa în cadrul Facebook.
El menţionează în special cereri pentru 'informaţii personale extrem de sensibile, cum ar fi informaţii medicale sau financiare, şi informaţii private despre familiile angajaţilor'.
'Considerăm că astfel de solicitări trebuie examinate de instanţe europene', concluzionează el. Conform unui articol al Financial Times apărut luni, Facebook a lansat o acţiune în justiţie împotriva Uniunii Europene, pe care compania o acuză că invadează viaţa privată a angajaţilor săi.
Facebook consideră că aceste documente nu pot fi împărtăşite decât cu condiţia respectării anumitor reguli, dar susţine că executivul european a respins ofertele sale de până acum. UE anchetează potenţiale practici care ar viza împiedicarea oricărei concurenţe din partea unor companii precum Facebook sau Apple.
Comisia Europeană şi-a intensificat ofensiva împotriva platformelor digitale dominante, într-un context de impas în negocierile internaţionale privind taxarea lor. Facebook susţine că a transmis deja în acest an 315.000 de documente legate de ancheta antitrust, adică 1,7 milioane de pagini, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News