Explozie. Astronomii: Cerul se va schimba în 2022
O echipă de astronomi sub conducerea lui Larry Molnar, de la Calvin College (Michigan, SUA), consideră că după numai cinci ani, în 2022, se va produce o explozie care va fi perfect vizibilă de pe Pământ, chiar și fără telescop. "Ne aflăm în fața uneia dintre rarele ocazii în care putem prevedea o explozie. Va fi ceva ce nu s-a mai văzut", explică Molnar.
Este vorba despre un sistem binar, două stele care orbitează una în jurul celeilalte și care, potrivit calculelor, se vor contopi în una singură în anul 2022, producând o explozie catastrofală. În acel moment, steaua rezultată va fi, pentru o vreme, cel mai strălucitor obiect de pe bolta cerească. Steaua va fi vizibilă ca parte din constelația Lebăda și va adăuga un nou punct strălucitor stelelor care formează Crucea Nordului, scrie Agerpres.
Molnar a început să studieze steaua KIC 9832227 la sfârșitul anului 2013, după participarea la o conferință în care astronomul Karen Kinemuchi a prezentat un studiu despre strălucirea variabilă a acestei stele fără a stabili dacă era vorba despre o stea "pulsantă" sau despre un sistem binar. A considerat această problemă ca o provocare personală și a decis să studieze obiectul în profunzime.
Larry Molnar a descoperit că, în realitate, era vorba despre un sistem binar "de contact", în care cele două stele ale sistemului împart o atmosferă comună, ca două arahide aflate în aceeași coajă.
Dacă previziunile lor sunt corecte, pentru prima dată un grup de astronomi va reuși să capteze momentul în care cei doi membri ai unui sistem binar de stele fuzionează, reușind și să studieze amănunțit ce se întâmplă în anii care preced explozia. Dacă Molnar are dreptate, spectacolul cosmic este asigurat pentru anul 2022.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News