Experţii din SUA reconfirmă: Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt sigure și eficiente
Specialiştii din SUA reconfirmă că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt sigure și eficiente
"Un nou studiu din SUA, care analizează date privind siguranța vaccinurilor COVID-19 pe o perioadă de 6 luni din sistemele de monitorizare CDC (VAERS și v-safe), evidențiază că vaccinurile COVID-19 sunt sigure.
Numărul de decese raportat în VAERS a fost mai mic decât cel așteptat în populația generală nevaccinată, pe aceleași grupe de vârstă.
În acest raport recent, oamenii de știință au descoperit că efectele secundare au fost în general ușoare și de scurtă durată, iar cele mai multe evenimente adverse raportate nu au fost grave. CDC recomandă ca toate persoanele eligibile să se vaccineze împotriva COVID-19 cât mai curând posibil", se arată pe pagina oficială de Facebook a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Andrei Baciu: România va recepţiona în noiembrie peste 4,6 milioane de doze de vaccin Pfizer
România urmează să recepţioneze în luna noiembrie alte peste 4,6 milioane de doze de vaccin de la Pfizer, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.
"Cu privire la calendarul livrărilor pentru perioada următoare, în luna noiembrie primim 4.663.000 de doze produse de către BioNTech/Pfizer. După cum ştim, dozele de la Moderna... transportul şi livrarea acestora sunt suspendate temporar, întrucât avem stocuri suficiente în ţară în acest moment. La fel şi cu privire la dozele de la Johnson&Johnson, iar programările pentru AstraZeneca, conform calendarului iniţial, sunt de 1,5 milioane de doze estimate pentru luna noiembrie", a declarat Andrei Baciu, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, România a recepţionat până în momentul de faţă 24.105.089 de doze de vaccin.
"Dintre acestea, 14.733.089 de doze sunt produse de BioNTech/Pfizer, 3.182.400 sunt produse de Moderna, 3.374.000 sunt produse de AstraZeneca, în final 2.815.600 sunt produse de Johnson&Johnson", a precizat Baciu.
El a mai menţionat, în context, că până în data de 2 noiembrie la ora 11.00 au fost generate de 7.336.530 de certificate digitale COVID, 93% dintre acestea fiind certificate care atestă vaccinarea, transmite Agerpres.
CNCAV: 78.421 de persoane vaccinate împotriva COVID în 24 de ore, dintre care 46.661 cu prima doză
Un număr de 78.421 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 46.661 reprezintă prima doză, 12.723 - doza a doua şi 19.037 - doza a treia, a informat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 12.839.550 de doze de vaccin pentru 7.100.487 persoane, dintre care 6.370.881 au primit schema completă şi 903.900 s-au imunizat cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 42 de reacţii adverse, şase de tip local şi 36 de tip general.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 18.624 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.999 de tip local şi 16.625 de tip general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News