Data publicării:

Exodul creierelor - un fenomen în continuă creştere

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Un profesor italian îşi lasă serviciul din Roma pentru cel din New York, un avocat se mută din Sidney în Hong Kong după ce a petrecut un stagiu în Insulele Cayman. Un director executiv din Portugalia merge în Bogota, iar un violonist sârb îşi găseşte un serviciu mai bine plătit în Marea Britanie.

Autor: Anca Murgoci

Migraţia persoanelor cu studii superioare din ţările cu venituri medii a crescut la 44% între 2000 şi 2006, conform unui studiu realizat de Organization for Economic Cooperation and Development. În ţările cu venituri mici, migraţia persoanelor cu studii superioare s-a ridicat la 28%. Cei care aleg să lucreze în străinătate o fac pe salarii mai mici decât acum câţiva ani şi pe perioade limitate.

Brookfield Global Relocation Services se ocupă de facilitarea acestor migraţii profesionale, la fel ca SHL, Hays şi CEPA. Prima companie realizează anual anchete pentru mai mult de 250 de corporaţii şi ajută la transferul a 50.000 de persoane în 110 ţări (anual). Potrivit ultimului studiu realizat în domeniu, 61% dintre companiile din întreaga lume şi-au delegat angajaţii şi managerii să lucreze pe tărâmuri străine în 2011. Un studiu realizat de CEPA estimează faptul că în următorii doi ani acest exod va creşte la 67%.

Anumite ramuri industriale, cum ar fi exploatarea petrolului şi a gazelor din zonele nedezvoltate ale lumii au nevoie de oameni calificaţi. Potrivit directorului executiv al Brookfield, Scott Sullivan, “mineritul este un al domeniu care aduce o mulţime de provocări. Pe de-o parte este nevoie de specialişti care să aibă competenţele specifice. Pe de altă parte, expertul trebuie să aibă şi abilităţi de management, leadership şi o vastă experienţă”. Schimbările climatice oferă mai multe posibilităţi pentru oamenii specializaţi în energia verde care este în continuă dezvoltare.

Un sondaj realizat de Brookfield a arătat că ţările care angajează cel mai mult personal străin calificat sunt China, Brazilia şi India. Companiile care angajează trebuie să ştie că un potenţial angajat care îşi face foarte bine proiectele în ţara sa, nu se descurcă la fel de bine într-un alt cadru, într-o ţară străină.

Conform BBC Mundo, experţii în domeniul migraţiilor spun că există şi cazuri în care o campanie care se ocupă de costurile deplasării unei persoane poate da greş şi poate pierde sute de mii de dolari. Compania poate ajunge să plătească atât daunele cauzate de proiectul eşuat, dar şi costurile asistenţei medicale în cazul în care persoana angajată a suferit probleme mentale cauzate de schimbările survenite.

Globalizarea va duce la o creştere a migraţiei persoanelor cu studii superioare în următorii ani. Gradul de pregătire al persoanelor din ţările slab dezvoltate este în continuă scădere. Ţări precum China, Brazilia sau India au nevoie de specialişti pentru dezvoltarea industriilor. Persoanele calificate vor fi mereu primite cu braţele deschise pe meleaguri străine.

Sursa: BBC Mundo

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel