Data actualizării: 08.05.2014 20:42
Data publicării: 08.05.2014 20:41

Exclusiv: Principalele riscuri în caz de cutremur, conform unui salvator din 1977

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri

Medicul epidemiolog, Codruța Nemet, care a participat la operațiunile de salvare de după cutremurul din 1977, a vorbit într-un interviu acordat pentru DC News despre principalele riscuri pe care le-ar ridica un astfel de seism în zilele noastre. De asemenea, Codruța Nemet ne-a povestit cum au decurs în Capitală operațiunile de salvare din 1977.

„Eu pe vremea aia stăteam în căminul medicilor secundari, rezidenți, împreună cu mai mulți colegi. Era seară. După ce s-a oprit cutremurul, lumea de acolo, de la Spitalul Fundeni, a fost extraordinar de marcată. Nu aveam niciun fel de informații despre ceea ce s-a întâmplat. Unul din colegii noștri, care era medic secundar militar, a avut ideea să spună că este atac atomic. Deci nu aveam niciun fel de cunoștințe, ceea ce a fost un lucru rău. Ne-am îndreptat fiecare spre locul lui de muncă. Bineînțeles că circulația și tramvaiele și autobuzele își încetaseră activitatea. Asta era la ora nouă jumate seara. Deci până la 11 seara, când am aflat noi ce s-a întâmplat mai exact, am observat. După aceea, ne-am îndreptat fiecare pe jos spre locul de muncă. Am apreciat că lumea s-a îndreptat spre servicii. Medicii de toate gradele s-au îndreptat spre servicii, spre spitale. Bănuiesc că și salariații altor instituții s-au îndreptat către locurile de muncă. Direcția de Sănătate Publică, deși toate liniile telefonice erau întrerupte, avea linie telefonică, de comunicare.

Citește și: Predicția lui Mărmureanu care s-ar putea transforma în caz penal: Marele cutremur, în 2040

Fiecare operațiune de salvare era condusă de către un general, un ofițer, nu-mi era foarte clar ce grade aveau. Perimetrele erau izolate, pentru ca lumea care avea în bloc rude, prieteni, neamuri, să nu poată să intre, ca să nu se producă accidente. Nu existau telefoane mobile. Fiecare era ca un fel de nucleu independent care lucra. Veniseră soldați, pompieri, alpiniști, sportivi, noi - rezidenții. Toată lumea ajuta. Militarii nu erau foarte școliți și au început să intre de sus. După vreo zi, două, au venit minerii și au început să sape să intre pe la bază, pentru a salva ce se mai putea salva. Când au început să fie scoși primii supraviețuitori, la o zi, două, trei, la început le dădeau să bea ... Greșit! Ne-au venit informații prin salvări, de la medici, că nu le trebuie date lichide. Cu cât stăteau mai mult acolo, nu trebuie să le dai băutură, ci numai lichide într-o cantitate minimă, până ajungeau salvările cu medici.

Pe măsură ce zilele treceau, începea să crească presiunea psihică asupra noastră, pentru că este înfiorător să lucrezi cu niște oameni de față, care după un perimetru de protecție se uită la tine să le spui ceva, să le dai o veste. A început să apară această presiune psihică, care își spunea cuvântul. Și atunci s-a luat tot o decizie de sus, să ne mute de la blocuri”, a povestit medicul epidemiolog despre cutremurul din 1977.

Cât au durat operațiunile de salvare?

C.N.: Operațiunile de salvare s-au împărțit pe etape. Probabil după o zi, două, ne-au trimis la blocuri, unde am găsit acele echipe. S-au început vaccinări. Cred că atunci era mai bine organizat sistemul de responsabilități la fiecare instituție. Știu că mulți ani după aia, cel puțin la nivelul Sanepidului, aveam un dosar, și dacă se întâmpla ceva de genul - cutremur, accident, inundație mare, îl deschideai și știai ce să faci, începând de la bază.

Care ar fi principalele riscuri în zilele noastre, în cazul unui astfel de cutremur?

C.N.: În primul rând, ar fi accidentele, scoaterea supraviețuitorilor și tratarea lor chirurgical sau medical. Asta înseamnă ca sistemul sanitar să asigure bazele de sânge, bazele de medicamente. Există niște rezerve antiepidemice în spitale. Și Ministerul ar trebui să aibă niște stocuri de antiepidemice. După aceea, dacă se întrerupe apa, dacă se întrerupe curentul. Lumea nu se mai spală. WC-urile încep să scoată, se rup canalizările. Deci trebuie să avem grijă de epidemii, în funcție de purtătorii care există în sistem. Purtători de dizenteric, de febră tifoidă, de hepatită. Trebuie să ai niște stocuri de vaccinuri, de antidiareice, care nu se fac în spitale, se fac în teren. Trebuie medicii de familie educați.

Care sunt problemele care apar la o persoană care stă mai multe zile sub dărâmături?

C.N.: În primul rând, nu are apă, nu are mâncare. Poate să fie lovită și poate să fie traumatizată. Și atunci, în funcție de traumatism, poate să aibă o hemoragie internă sau poate să aibă diferite fracturi, care să-i amenințe viața. După aceea, depinde în ce poziție a prins-o, cât este de puternică psihic. Unul, sub dărâmături, dacă n-are medicamentele de inimă, moare, altul, care are diabet, la fel, altul poate face un atac de panică. Tu trebuie să încerci să reziști cât mai mult. Depinde cum te-a prins și unde te-a prins. Un lucru bun care s-ar putea face ar fi organizarea instituțiilor cu implicare directă - Administrație, Interne, Armată, Sănătate. Astea ar trebui să știe exact cum să își culeagă informațiile și să găsească un mod comun de lucru, ca să nu bântuie.