Data publicării:

Evenimentele cu mai mult de 1000 de persoane, INTERZISE. Biserica Romano-Catolică îndeamnă la calm

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Francisc Doboș a declarat, în contextul coronavirusului, că nu este luată în calcul deocamdată închiderea bisericilor, însă se va ține cont de toate recomandările autorităților. El îndeamnă românii la calm și prudență.

„Vom ţine cont evident de toate recomandările şi de toate măsurile pe care statul român le va impune. Avem o mare responsabilitate faţă de credincioşi, faţă de cetăţenii români. De asemenea invităm lumea la calm, la prudenţă şi la respomsabilitate. Vom face tot ceea ce statul român va considera că este prudent în această perioadă", a afirmat Francisc Doboș, duminică, pentru Mediafax.

"Numărul de persoane care participă la slujbele din biserici nu depăşeşte 1.000 de persoane şi nicio slujbă nu a fost, deocamdată anulată.

Referitor la o posibilă măsură de închidere a bisericilor, Doboș a spus: „Deocamdată nu se verifică lucrul acesta. Nu ni s-a comunicat. Atunci când autorităţile ne vor comunica, noi vom colabora atât de aproape aceste măsuri şi credincioşilor, evident", a mai spus acesta. 

Românii merg în continuare la biserică

De asemenea, din estimările Arhiepiscopiei, numărul credincioşilor prezenţi în biserici în această perioadă nu a scăzut.

„Probabil foarte puţin. Daca s-a schimbat cu cinci la sută. Dar oamenii cu credinţă nu intră în panici. Asta nu înseamnă că nu sunt prudenţi şi nu sunt responasbili. Dar daca aplicăm măsurile de prevenţie anunţate pe toate mijloacele de comunicare şii dacă suntem prundenţi unii cu alţii şi dacă nu ne salutăm, nu ne dăm mâna, evităm lucururile acestea cred că ne ajutăm foarte mult unii pe alţii", a conchis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, întrebat dacă s-a schimbat fluxul oamenilor care vin la biserici.

Arhiepiscopia Romano-catolică nu a luat nicio decizie, deocamdată, în ceea ce priveşte slujba de Paşte, dar în funcţie de evoluţia răspândirii coronavirusului în România, vor fi luate măsuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel