Data publicării:
Sesizare penală date vaccinare. USR PLUS sare în apărarea lui Voiculescu: Florin Cîțu să desecretizeze!
USR PLUS își reafirmă susținerea pentru ministrul Vlad Voiculescu.
"Birourile Naționale Reunite ale USR și PLUS își reafirmă susținerea totală pentru ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și lupta sa pentru transparentizarea și reformarea sistemului public de sănătate. Birourile Naționale Reunite ale USR și PLUS susțin fără rezerve orice investigație menită să lămurească felul în care informațiile ajung la români.
Cerem Corpului de Control al prim-ministrului să publice imediat raportul care a stat la baza plângerii penale anunțate astăzi. În acest context, susținem Ministerul Sănătății în demersul de verificare a eventualelor nereguli în procesul de vaccinare, orice posibile încălcări ale cadrului legal privind vaccinarea, urmând să fie sesizate organelor competente și aduse la cunoștința publicului.
Solicitare către Cîțu
Birourile Naționale USR PLUS susțin demararea unei anchete de către Corpul de Control al Ministrului Sănătății privind existența centrelor „închise” de vaccinare, procedurile, accesul la ele și modul în care au respectat cadrul legal. De asemenea, pentru o corectă informare a publicului, Alianța USR PLUS solicită premierului Florin Cîțu să desecretizeze minuta ședinței de guvern în care a fost adoptată hotărârea privind înființarea centrelor speciale de vaccinare, devenite la momentul publicării datelor mai numeroase chiar decât toate centrele aflate la dispoziția populației.
Buna guvernare nu este posibilă departe de ochii publicului, în afara dezbaterii publice și în lipsa unei asumări clare a responsabilităților ce revin fiecărei instituții și persoane. Reprezentanții Alianței USR PLUS în structurile statului au un mandat ferm și consecvent să depună eforturi pentru continuarea reformelor anunțate în debutul acestei guvernări. Primul pas este câștigarea alături de Ministerul Sănătății și întregul Guvern a luptei cu pandemia.Transparența este esențială pentru succesul acestei lupte și nu este negociabilă", a transmis USR PLUS pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News