Data actualizării:
Data publicării:

Evacuarea oamenilor de la Ferma Dacilor, imposibilă pentru toți. Spătaru, consilier de stat, observațiile-zilei după incendiu

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Bogdan Buda
Inquam Photos / Bogdan Buda

Florin Spătaru (PSD), fost ministru al Economiei și actual consilier de stat în Guvernul Ciolacu, a făcut câteva observații despre pensiunea de la Ferma Dacilor, distrusă într-un devastator incendiu.

'Orice ipoteză trebuie luată în calcul deoarece până la clarificarea situației de fapt, bine-nțeles că nu trebuie eliminată nicio ipoteză de incendiu. Aș dori să punctez următoarele. O astfel de construcție nu ar fi putut, în niciun caz, să reprezinte un spațiu public de cazare a turiștilor, oaspeților. Întâmplarea face ca zilele trecute, după acel incendiu, să mă întâlnesc cu cineva care a stat acolo, la Ferma Dacilor. Acel hol de care vorbim și care făcea legătura cu toate camerele de la mansardă era extrem de îngust. Chiar și într-o situație de evacuare nu ar fi putut să facă față tuturor turiștilor cazați acolo.', a spus Florin Spătaru.

'În primul moment în care s-a realizat acel proiect el nu putea să fie avizat, nu putea fi pus în funcțiune. Pentru o casă normală ar fi trecut avizul Inspectoratului de Stat în Construcții, dar, altfel, nu poate fi folosit ca spațiu turistic! Situația de acolo, pe lângă toate acele probleme de la instalația electrică, la toți consumatorii electrici, acea construcție nu putea să îndeplinească rolul unui spațiu de cazare! Avea un hol foarte mic.', a zis Florin Spătaru.

Citește și - Ipoteze Ferma Dacilor. Cascadorul Chirvase: De ce nu au reușit să iasă oamenii din pensiune în timpul incendiului

'Unele dintre camere ar fi avut geamuri foarte mici sau chiar deloc. Prin urmare, era un spațiu impropriu pentru cazare! Pe de altă parte, știm foarte bine că acea centrală nu funcționa. Nu înțeleg de ce ajungem la ipoteze cu țigara sau televizorul încins, atâta timp cât nu funcționa centrala. Fiind frig afară, probabil că acele persoane se încălzeau cumva. Să aprinzi o țigară la ora 6 dimineața ar fi însemnat ca o persoană să fie trează și să fi dat alarma când a izbucnit incendiul, însă această situație înțeleg că nu s-a întâmplat', a mai spus Florin Spătaru, la Antena 3 CNN.

Citește și - Ipoteza unei mâini criminale în incendiul de la Ferma Dacilor. Anunțul procurorilor: Ancheta penală nu exclude niciuna dintre împrejurări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel