„Doamna Viorica Dăncilă a expus astăzi o situație pe care o anumită parte a eșichierului politic românesc evită să o spună sau să și-o asume, după caz: neîndeplinirea țintelor noastre la nivel european, așa cum este și accederea în Spațiul Schengen, pentru care am îndeplinit tehnic toate condițiile impuse pentru aderare, este o consecință firească a faptului că nu dăm dovadă de unitate în fața partenerilor noștri europeni.
Cum să fim primiți în Spațiul Schengen atunci când politicieni români din cadrul Opoziției bat la ușile cancelariilor occidentale pentru a se opune acestui deziderat, din motive de calcule electorale în perspectiva alegerilor de anul viitor, întrucât ar pierde din imagine la nivelul electoratului?
Cum să ne fie ridicat MCV atunci când colegii noștri din Parlamentul European, votați de români pentru a apăra interesele țării, inventează acuzații și sesizează Comisia Europeană în legătură cu presupuse fapte?
Cum să fim respectați în Europa când, deși vorbim aceeași limbă, nu ne adresăm la unison în ceea ce privește cererile noastre și nu ne apărăm la unison interesele naționale?
De ce să ne respecte străinii țara, din moment ce dovedim că nici măcar noi nu ne-o respectăm?”, a precizat europarlamentarul PSD.
„Felicit premierul României pentru discursul de astăzi și sper ca apelul la unitate să fie auzit de Opoziție și de președintele Iohannis, măcar acum, în al doisprezecelea ceas al Anului Centenar”, a conchis Gabriela Zoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!