Eugenia Anca Rotescu, critic de teatru, a decedat
Criticul de teatru Eugenia Anca Rotescu s-a stins din viață, a anunțat, luni, Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Eugenia Anca Rotescu, fostă membră a UNITER, a murit la vârsta de 58 de ani, din cauze naturale, aceasta fiind găsită decedată în locuinţa sa din Bucureşti, luni, informează sursa citată.
Eugenia Anca Rotescu, născută pe 3 august 1956, a fost membră a UNITER, a Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi a reţelei francofone TÉR - Traduire, Éditer, Représenter.
În calitate de redactor asociat al revistei Scena.ro şi de colaboratoare permanentă a revistei Observator cultural, Eugenia Anca Rotescu a publicat numeroase articole şi comentarii, interviuri şi eseuri teatrale, păstrându-şi însă aceeaşi profundă discreţie.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, slujba de priveghere va avea loc vineri, 19 decembrie, la ora 16.00, iar slujba de înmormântare sâmbătă, 20 decembrie, ora 12.00. Ambele se vor desfăşura la Capela Sf. Ana de la Cimitirul Bellu Catolic.
Inmormântarea va avea loc la Cimitirul Berceni 2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News