"Noi am făcut destule pentru ca Republica Moldova să se simtă profund atașată de valorile autentice care definesc națiunea română de-o parte și de alta a Prutului și atașamentul față de Uniunea Europeană.
Consider că aceste gesturi, absolut ridicole, ale unor decidenți de la Chișinău, de a ataca în termenii cei mai vulgari România trebuie sancționate, cu atât mai mult cu cât premierul Republicii Moldova, domnul Ion Chicu, este și cetățean român. Dacă nu se simte bine în haina de cetățean român, chiar și în calitate de decident de vârf al Republicii Moldova, nu este obligat să dețină cetățenia română.
Eu aș institui această procedură- atunci când crezi că dă mult mai bine pentru o parte a electoratului din Republica Moldova să-ți încorzi mușchii cu adresare suburbană la adresa României, să îi lipsim de acest statut, pentru că ei au jurat loialitate statului român atunci când au solicitat cetățenie română. Nu-i obligă nimeni să stea cu tricolorul în spate, cu tricolorul românesc, de dimineața până seara", a declarat la RFI, preşedintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac.
Potrivit acestuia, "decența este absolut necesară, iar atacul premierului Chicu la adresa României și a Uniunii Europene este sub orice critică și intră în aceeași logică pe care în mod repetat politicienii din Republica Moldova o folosesc în campaniile electorale. Or, știm că pe 1 noiembrie vor fi alegerile și domnul Chicu a intrat în această logică trebuie să îl ușurăm, să-l lăsăm fără cetățenie, să se simtă mai bine", a mai declarat Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent