Eugen Nicolicea, reacție după ce Cioloș îl dă în judecată
După ce fostul premier Dacian Cioloș a anunțat că îl dă în judecată pe Eugen Nicolicea, deputatul PSD a reacționat.
Astfel, Eugen Nicolicea a părut nepăsător în ceea ce privește faptul că Dacian Cioloș îl va acționa în instanță.
”Să fie sănătos. Își exercită un drept de a avea acces la justiție.
În primul rând, eu nu probez ceea ce spune Ciolos ci ceea ce spun eu. Nu știu ce l-a supărat, e treaba lui”, a explicat Eugen Nicolicea la România TV.
"Domnul deputat PSD care a spus ieri că omul de afaceri George Soroș ar fi plătit bani ca "niște oameni să ajungă în Guvernul României" anul trecut și că m-ar fi "finanțat", va avea ocazia nesperată de a oferi mai multe explicații și probe în instanță. Acolo va avea șansa să reflecteze, la rece, asupra a ceea ce înseamnă o declarație politică iresponsabilă." a transmis inițial Dacian Cioloș pe Facebook. Acesta l-a acuzat pe Eugen Nicolicea că ar fi făcut o asemenea afirmație la o emisiune televizată la postul Antena 3.
Deputatul Eugen Nicolicea s-a rezumat să comunice că afirmația nu este una corectă și a fost scoasă din context.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News