Acesta a fost avizat favorabil cu 31 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, de comisiile reunite de buget- finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Nicolăescu va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei liberalul Bogdan Olteanu.
Fostul ministru a fost singurul candidat pentru acest post.
Nicolăescu a prezentat trei obiective pe care le are în vedere: îmbunătăţirea colaborării între BNR şi Parlament, a guvernanţei băncii centrale şi pregătirea României pentru aderarea la euro.
"Cred că simplul raport pe care în prezintă anual BNR Parlamentului este insuficient şi cred că trebuie să dezvoltăm mai mult această colaborare", a spus Nicolăescu, adăugând că un colectiv din fiecare parte trebuie să discute trimestrial problemele în curs, astfel încât Parlamentul trebuie să fie informat de evoluţia rapidă din piaţă.
El a menţionat că trebuie să crească transparenţa BNR prin publicarea raportului, astfel încât banca să prezinte şi să explice datele.
În privinţa pregătirii României pentru aderarea la euro, BNR trebuie să lucreze mai strâns cu Guvernul şi cu Parlamentul ca problemele în acest sens să fie rezolvate, a mai spus Nicolăescu.
Plenul reunit al Parlamentului urmează să se pronunţe asupra raportului favorabil al comisiilor de specialitate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”