Data publicării:
Este sigur. Theresa May va demisiona. Cine i-ar putea lua locul
Premierul britanic Theresa May a anunțat miercuri deputații conservatori că va demisiona înaintea următoarei etape a negocierilor privind Brexitul, potrivit unui comunicat al serviciului său de presă, transmite The Guardian .
"Există dorința unei noi abordări, a unui nou leadership" pentru următoarea fază a negocierilor pentru Brexit care ar trebui să determine viitoarea relație a Marii Britanii cu UE, le-a spus aceasta, potrivit acestui comunicat. "Nu voi fi un obstacol", a adăugat ea.
Cine sunt principalii pretendenți la succesiune
Boris Johnson, eternul rival. Fostul primar al Londrei a fost unul dintre marii artizani ai victoriei Brexitului la referendumul din 2016, din care își revendică azi o mare parte a legitimității sale. Numit ministru al Afacerilor Externe de Theresa May, a criticat strategia premierului de negocieri cu Bruxelles-ul, înainte de a demisiona pentru a cere o ruptură netă cu UE. Om politic abil, charismatic și popular, "Bojo", 54 de ani, are însă și o personalitate care i-a atras numeroase dușmănii în rândul conservatorilor. Iar bilanțul în fruntea diplomației nu pledează în favoarea sa, fiind marcat de numeroase gafe și o reputație de diletantism.
Michael Gove, ministru al mediului și inamic declarat al materialelor plastice, acest eurosceptic de 51 de ani, a fost unul dintre locotenenții lui Boris Johnson la campania pentru referendumul din 2016. Michael Gove și-a retras sprijinul pentru acesta chiar în momentul în care Johnson se pregătea să intre în lupta pentru conducerea partidului, prezentând în schimb propria sa candidatură. A fost în cele din urmă eliminat în cursul unui vot al membrilor partidului.
Jeremy Hunt, un neo-Brexiter, În vârstă de 52 de ani, ministrul Afacerilor externe a susținut menținerea în UE în 2016, înainte de a-și schimba părerea dezamăgit de abordarea "arogantă" a Bruxellesului în negocieri. Fost om de afaceri care vorbește fluent japoneza, are reputația că nu se teme de provocări, după ce a condus șase ani destinele Serviciul public de sănătate (NHS), confruntat cu o criză profundă, când era ministru al Sănătății.
Dominic Raab, numit ministru pentru Brexit în iulie, a demisionat patru luni mai târziu, în dezacord cu Theresa May în privința acordului convenit cu Bruxellesul. Trei dani în karate, fost avocat specializat în drept internațional, este unul dintre liderii noii gărzi a conservatorilor.
Sajid Javid, fost bancher de afaceri și fiul unui șofer pakistanez, 49 de ani, este un cadru influent în Partidul Conservator, este anti-Brexit. Numit în aprilie 2018 în fruntea ministerului de Interne, a reușit să-și impună stilul și a câștigat respectul parlamentarilor conservatori. În februarie, a devenit însă obiectul criticilor după ce a retras cetățenia britanică unei femei de 19 care s-a alăturat grupării jihadiste Stat Islamic.
Vezi și: Brexit: Theresa May, demisie. Ședință crucială în Marea Britanie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News