Data publicării:

Este oficial: Bosch vine la Jucu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Compania germană Bosch vine la Jucu, investind  circa 77 de milioane de euro într-o fabrică de componente auto. Contractul a fost semnat, vineri, Consiliul Județean Cluj acordând companiei drept de superficie pentru o perioadă de 99 de ani pentru o suprafață de 21,5 hectare de teren în cadrul Parcului Tetarom III.

Contractul semnat, vineri, va deschide oportunitatea angajării a circa 2. 000 de salariați în investiții ce cuprinde construirea a peste 80. 000 de metri pătrați de construcții, incluzând o unitate de producţie, spaţii de birouri, centru logistic, clădire tehnică, parcări, alei şi spaţii verzi.

"Contractul prevede că, dacă îşi închide operaţiunile de la Jucu, compania Bosch fie restituie parcela de teren, în cel mult doi ani, în starea în care a preluat-o, fie găseşte un investitor care să preia investiţia în termenii contractului. Pe toată această perioadă, compania va plăti taxele prevăzute de contract", a spus Alin Tişe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Şeful CJ Cluj preciza că viitorii angajaţi ai fabricii Bosch vor fi recrutaţi prin intermediul unor firme specializate.

"Se vor face angajări încă în acest an, în prima etapă, iar a doua etapă va începe anul viitor şi se va încheia în 2015. În total vor fi 2.000 de angajaţi. Aceştia vor trebui să prevadă clauze în contractul colectiv de muncă prin care să îşi apere interesul în cazul în care vor fi concediaţi înainte de termen sau înainte de expirarea acestui contractul", spunea Tişe.

Grupul Bosch este prezent în România din anul 1994 şi deţine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distribuţie de echipamente şi piese auto, echipamente termotehnice şi scule electrice), BSH Electrocasnice (import şi distribuţie de electrocasnice marca Bosch şi Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de maşini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth România de la Blaj, care produce scule electrice şi centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timişoara. Compania Robert Bosch SRL a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 249,5 milioane de lei (circa 59 milioane euro), conform sitelui Ministerului Finanţelor Publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel