Este anunțul momentului din BNR: Maxim istoric!
Un anunț foarte important a venit astăzi de la BNR.
Viceguvernatorul BNR Leonardo Badea a dezvăluit, într-o declarație de presă, că România a înregistrat un nou maxim istoric al rezervelor internaționale ale țării, un beneficiu în fața investitorilor străini, dar și o supapă în fața eventualelor șocuri și evenimente nefavorabile.
”Una dintre știrile pozitive aferente finalului de an, cu o contribuție relevantă pentru echilibrul macroeconomic și financiar al României în noul an, este aceea că rezervele internaționale ale țării au consemnat în luna decembrie 2022 un nou maxim istoric depășind valoarea de 52,3 de miliarde de euro (o creștere anuală de circa 14%). Principala componentă, reprezentată de rezervele valutare, a consemnat la rândul său un nou maxim istoric, plasându-se pentru prima dată peste nivelul de 43,2 de miliarde de euro (la care se adaugă deținerile de DST, în total peste 46,6 miliarde de euro). La această evoluție favorabilă au contribuit semnificativ fluxurile financiare aferente intrărilor de fonduri europene și investiții străine.
Rezervele internaționale au o importanță deosebită în cadrul sistemului economic general și un rol semnificativ în consolidarea încrederii investitorilor străini în stabilitatea financiară a țării și capacitatea de rambursare a datoriei externe. Este bine cunoscut faptul că ele reprezintă un factor relevant pentru îndeplinirea obligațiilor financiare internaționale ale unei țări (plata datoriilor), finanțarea importurilor și atenuarea mișcărilor bruște de capital. De aceea, nivelul și adecvarea acestora contribuie inclusiv la diminuarea volatilității potențiale a piețelor financiare locale pe parcursul perioadelor de turbulență în plan internațional, în cazul manifestării unor șocuri exogene sau evenimente nefavorabile” a transmis prof. univ. dr. Leonardo Badea, viceguvernator BNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News