Eroul britanic care a strâns donaţii record pentru sistemul de sănătate, internat cu COVID
Veteranul de război Tom Moore s-a infectat cu noul coronavirus. El a fost internat în spital.
Veteranul de război Tom Moore, devenit eroul britanicilor după ce a strâns donaţii record pentru serviciul de sănătate publică din Marea Britanie în plină pandemie de COVID-19, a fost spitalizat duminică după s-a infectat la rândul său cu coronavirus, a anunţat familia sa, scrie Agerpres.
În ultimele săptămâni era îngrijit pentru penumonie şi a fost testat pozitiv la COVID-19 săptămâna trecută, a precizat fiica sa Hannah pe Twitter. "A fost cu noi acasă până astăzi, când a avut nevoie de ajutor suplimentar pentru respiraţie, a adăugat ea.
Tom Moore a fost internat la spitalul din Bedford, dar nu se află la terapie intensivă.
Cine este "Captain Tom"
"Captain Tom", care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a reuşit să strângă suma fără precedent de 33 de milioane de lire sterline (37 de milioane de euro) - omologată şi printr-un record înscris în Guinness Book - printr-o campanie în cadrul căreia şi-a înconjurat de 100 de ori, cu paşi mici şi folosind un cadru metalic, grădina casei sale din Bedfordshire, înainte de a împlini vârsta de 100 de ani pe 30 aprilie 2020.
Pentru această reuşită, la cererea premierului Boris Johnson el a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în iulie anul trecut, primind Ordinul Imperiului Britanic în rang de cavaler. De asemenea, cu ocazia aniversării sale, el a fost promovat de la gradul de căpitan la cel de colonel.
Captain Tom, cum încă mai este numit de multă lume, a ajuns pe primul loc în clasamentul single-urilor din topul muzical britanic cu un cover înregistrat în duet cu artistul Michael Ball şi cu corul NHS al piesei "You'll Never Walk Alone", un cântec extras dintr-un musical de după război şi devenit un imn al suporterilor de fotbal, iar de acum un simbol al întrajutorării pe timp de pandemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News