Data publicării:

ENEL, prima companie din lume care lansează un indice de circularitate cu scopul de a-l dubla până în 2030

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

La Forumul Economic Mondial de la Davos, Enel a prezentat indicele numit KPI „Economic CirculAbility©®”, care măsoară circularitatea Grupului prin compararea performanței economice (EBITDA generat, în euro) cu resursele consumate în total (combustibili și materii prime, în tone), stabilindu-și obiectivul de a dubla această valoare până în 2030 față de nivelul din 2020

Alegeri prezidentiale 2024

Enel a prezentat indicele „Economic CirculAbility©®” în cadrul Forumului Economic Mondial desfășurat la Davos: este un nou indicator cheie de performanță (KPI) pentru a măsura circularitatea Grupului prin compararea performanței sale economice cu consumul total de resurse. De asemenea, Enel s-a angajat să dubleze acest indice până în 2030, comparativ cu nivelul din 2020. Astfel, Enel devine prima companie din lume care adoptă acest tip de indice de circularitate și stabilește un obiectiv atât de ambițios.

„Am decis să măsurăm circularitatea și să îi dublăm nivelul până în 2030, deoarece credem că este o parte integrantă a strategiei noastre industriale și competitive, precum și a sustenabilității noastre. De fapt, ne concentrăm să devenim un lider în tranziția energetică”, a declarat Ernesto Ciorra, Chief Innovability© Officer în cadrul Enel. „Pentru a realiza acest lucru în mod sustenabil, trebuie să facem un efort să nu consumăm materii prime, ci mai degrabă să le folosim și apoi să le punem la dispoziție din nou pentru viitoarele cicluri de producție. Acest lucru ne va asigura că, în viitor, noi și țările în care activăm, vom avea libertate în ceea ce privește aprovizionarea și vom fi independenți de evoluțiile geopolitice. Trebuie să facem acest lucru acum, deoarece materiile prime sunt disponibile astăzi, dar cererea globală crește exponențial, la fel și eforturile de decarbonizare a generării de energie și a producției industriale în general. Suntem primii care ne angajăm în acest sens și suntem mândri să facem acest lucru, deoarece cei din prima linie vor câștiga un avantaj competitiv din circularitate, în timp ce aceia care vin ultimii vor risca să se confrunte cu o disponibilitate materială din ce în ce mai redusă.”

„Economic CirculAbility©®” ia în considerare EBITDA global al Grupului (în euro) și îl compară cu cantitatea de resurse, inclusiv combustibili și materii prime, consumate de-a lungul lanțului valoric prin diferitele sale activități comerciale (exprimată în tone). Enel s-a angajat să-și dubleze performanța cu privire la acest indice KPI până în 2030 față de 2020, ceea ce înseamnă că va consuma jumătate din cantitatea de resurse în raport cu EBITDA generat.

Noul indice KPI și ținta pentru 2030 au fost anunțate la Davos în cadrul unui panel organizat ca parte a inițiativei „Corporate Circular Target-Setting”, implementată de „Platform for Accelerating Circular Economy” (PACE), o platformă globală de colaborare public-privată, care a fost constituită în cadrul Forumului Economic Mondial pentru a accelera tranziția către un model de economie circulară, implicând aproximativ 100 de companii, entități publice și asociații.

Măsurarea circularității a fost esențială pentru implementarea strategiei circulare a Enel din 2015, când Grupul a început să realizeze că economia circulară ar putea fi un motor strategic. Mai exact, Enel a fost întotdeauna un pionier în ceea ce privește identificarea și adoptarea KPI-urilor cantitative în întregul Grup, care reflectă în mod clar tranziția către circularitate în ceea ce privește separarea activităților sale de afaceri de consumul de resurse.

Angajamentul Enel de a-și dubla circularitatea până în 2030 este în concordanță cu eforturile sale de a dezvolta indicatori care să-și susțină strategia privind tranziția la un model de afaceri circular, împreună cu inițiative precum „Circular Procurement” cu furnizorii și indicatori de circularitate dezvoltați de Enel X pentru clienți. 

Documentul „O călătorie în economia circulară a Enel” oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra eforturilor Enel pentru o economie circulară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel