Emoții care ne pot vindeca: Regăsirea centrului-Meditaţie şi echilibru (4)
DeCeNews vă prezintă o rubrică săptâmânală destinată celor care doresc să-şi rezolve problemele de sănătate prin metode specifice terapiilor complementare, să-şi echilibreze organismul la toate nivelele, sau pur şi simplu doresc să se regăsească pe sine, acesta fiind şi scopul aplicăţiilor practice care vor fi prezentate pe parcurs.
***
Paul Brunton a fost unul dintre cei care au stabilit o punte intre intelepciunea Orientului şi cea a Occidentului. Călător în India, Egipt şi multe alte locuri a reuşit să cunoască în viata sa un număr de oameni înţelepţii poate care un european obişnuit nu i-ar fi cunoscut nici în zece vieţi. Cel mai remarcabil dintre aceştia a fost fără îndoială Ramana Maharishi, cel care a fost cunoscut pentru căutarea Sinelui prin meditaţia asupra întrebării "Cine sunt eu?"
Un lucru mai putin cunoscut despre Maharishi era faptul ca era un om foarte blând şi... în consecinţă iubea şi creştea tot felul de animale printre care şi un tigru. Acesta fusese adoptat de către înţelept de când era foarte mic şi mama sa murise. Maharishi se întâlnea seara cu tigrul, îl hrănea, după care obişnuia sa se joace cu el. Tigrul devenise şi el la fel de blând ca şi Maestrul, niciodată nu ataca oamenii, era chiar foarte jucăuş şi cu ceilalţi.
Anii au trecut şi un necaz a început sa întunece viata Maestrului: într-un timp destul de scurt i s-a dezvoltat o tumoare la cot. Părerea medicului care l-a văzut era ca tumoarea era maligna, ceea ce este foarte posibil sa fi fost adevărat. Discipolii aşteptau cu îngrijorare şi resemnare ca situatia sa se agraveze. Acesta părea însă destul de netulburat şi la tot repeta faptul ca împotriva cancerului nu trebuie sa lupţi, ci trebuie sa accepţi situaţia la fel ca pe oricare situaţie de viata şi sa reacţionezi cu blândeţe.
Într-una din serile în care înţeleptul se juca cu tigrul sau, acesta a început sa-i lingă uşor zona bolnava, lucru care s-a repetat mai multe luni din acel moment. Timp în care tumoarea şi-a redus treptat dimensiunea până când a dispărut. Tigrul a răspuns la blândeţea Maestrului cu dragostea sa exprimata prin gestul de a-i linge cotul. Rezultatul a fost cel mai bun posibil: Maharishi a mai trăit încă mulţi ani, fericit şi sănătos.
***
Blândeţea este o calitate a înţelepţilor şi, în acelas timp, o calitate necesara pentru cei care vor sa fie înţelepţi. Ea ajuta Egoul sa devina transparent şi lasă Sinele sa strălucească, ajutând pe cei care vor sa îşi găsească echilibrul cu ajutorul artei meditaţiei.
În consecinta, exercitiul săptămânii este foarte uşor de enunţat: exersati blândeţea! Nu trebuie sa fie doar o atitudine temporara ci una pentru întreaga viata...
Citește și:
Emoții care ne pot vindeca: Regăsirea centrului-Meditație și echilibru (3)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cautarea sineluiemotii care ne pot vindecameditatie si echilibrupaul bruntonramana maharishiregasirea centrului