Data publicării:

Emma Thompson, mâhnită după ce chelnerul căruia i-a refuzat un selfie într-un restaurant a fost concediat

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Actriţa britanică Emma Thompson a fost profund mâhnită când a aflat de concedierea chelnerului care i-a cerut să-şi facă un selfie cu ea într-un hotel din Londra, relatează presa britanică citată luni de EFE.

Potrivit ziarului 'The Sunday Times', Emma Thompson se afla sâmbătă cu prietenii la o cină în restaurantul hotelului exclusivist de cinci stele Brown's, din selectul cartier Mayfair, când un chelner s-a apropiat de masă şi a întrebat-o dacă poate să-şi facă o poză cu ea, scrie Agerpres.

Actriţa nu a fost de acord cu acest selfie, considerând că poza ar putea strica atmosfera intimă a cinei pe care o lua cu prietenii săi.

Fanul actriţei a fost concediat a doua zi pe motiv că a încălcat protocolul strict al hotelului.

Când actriţa a aflat despre acest lucru, potrivit The Sunday Times, ea l-a sunat pe directorul hotelului, Stuart Johnson, pentru a-i cere să-l reangajeze pe ospătar.

În declaraţii acordate luni postului BBC, directorul a refuzat să facă alte comentarii legate de acest incident, invocând "intimitatea şi bunăstarea echipei de angajaţi şi a oaspeţilor" hotelului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel