Data actualizării:
Data publicării:

Coronavirus - Emilian Imbri, manager Spital Victor Babeș: Suntem pregătiți să stăm în prima linie

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Emilian Imbri, manager Spitalul Victor Babeș, a explicat la ce folosește Starea de Urgență cerută de președinte și a făcut un apel la polpulație pentru a ușura munca medicilor în lupta cu răspândirea coronavirusului COVID-19.

Medicul Emilian Imbri, a declarat că medicii români sunt pregătiți să facă față încercărilor provocate de răspândirea coronavirusului, făcând și un apel către populație să respecte toate indicațiile și cerințele situației speciale pe care o traversăm:

”Suntem pregătiți să luăm măsurile pentru a putea asigura consultații, asistență medicală, cu tot ce avem și cu tot ce primim. Am avut discuții și întâlniri atât cu doamna primar, cât și cu ministrul Sănătății și s-a hotărât ca spitalele de boli infecțioase să fie în prima linie. Întâi este Institutul Balș - un institut de renume și în afară, și apoi Spitalul Babeș, care este numai un spital, dar are câștigată o faimă atât în țară cât și în afară. Suntem pregătiți să fim în prima linie și urmează ca dacă suntem depășiți de situație să preia încontinuare și cu ajutorul nostru celelalte spitale de pneumologie, apoi următoarele spitale pe care le-a prevăzut Ministerul în strategia sa. Nu este un lucru care să ne sperie”, a spus specialistul la România Tv, sâmbătă seara.

Rolul real al spitalelor

Singurul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere este că fără înțelegerea populației, fără colaborarea populației noi nu o să putem dovedi. În ce sens? În sensul că de vor năvăli pe acest spital, așa cum au făcut cu gripa sezonieră, dacă vor căuta să își găsească diagnosticul pe moment, este imposbil, practic, să mai putem transforma spitalul într-o policlinică. În momentul de față, spitalul trebuie să devină o instituție în care cei care au niște simptome se vor interna, iar doctorii să stabilească dacă stau în spital. Ceilalți, cu simptomatologie ușoară, cei tineri sau cei care pot duce o boală pe picioare se pot izola la domiciliu și se pot trata acolo. Dacă vom proceda așa și nu vom intra în panică și toată populația va înțelege aceste reguli, toate lucrurile se vor desfășura normal”, a mai spus medicul.

”Starea de Urgență este, practic, o situația pe care un președinte de țară o hotărăște în momentul în care trebuie să se ia niște măsuri ca cei care sunt foarte speriați sau care nu înțeleg niște lucruri vor fi obligați să le înțeleagă”, a completat managerul spitalului Victor Babeș.

Citește și: Stare de URGENȚĂ. Chirieac: Conducerea României ne-a abandonat într-un moment de MAXIMĂ dificultate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel