Data publicării:

Emilia Clarke dezvăluie de ce a refuzat rolul din "Fifty Shades of Grey"

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Actriţa britanică Emilia Clarke a mărturisit într-un interviu că a refuzat categoric rolul din filmul erotic 'Fifty Shades of Grey', de teamă să nu fie încadrată într-un anumit tipar, relatează online ziarul spaniol El Pais, potrivit Agerpres.

Timp de opt ani cât a jucat în serialul 'Game of Thrones' (Urzeala Tronurilor), care a catapultat-o la faimă datorită rolului Daenerys Targaryen, Emilia Clarke a fost văzută în numeroase personaje diferite de cel din serialul de ficţiune medieval, atât pe marile ecrane cât şi la televiziune. De fapt unul din personajele care i-a fost acordate cu mare insistenţă a fost cel tinerei Anastasia Steele din filmulal 'Fifty Shades of Grey', adaptare pentru marele ecran al cărţilor erotice omonime scrise de E.L. James.

La momentul respectiv, Emilia Clarke a refuzat să joace în acest film, pe motivul că este prea 'mediatizat', însă într-un interviu acordat publicaţiei ˜The Hollywood Reporter, ea a mărturisit acum că s-a temut să nu fie recunoscută mai mult pentru scenele nud, decât pentru talentul său. Potrivit ei, deşi regizoarea filmului era incredibilă iar scenariul foarte bun, ultima oară când interpretase o scenă nud fusese în Urzeala Tronurilor în primele sezoane, deci foarte demult. A fost un lucru care a marcat-o pe plan personal.

'A fost demult şi totuşi este ceva despre care sunt întrebată în mod constant, pentru că sunt femeie. Este extrem de deranjant şi sunt sătulă să mi se tot reamintească. Am făcut-o pentru personaj, nu pentru că mi-am dorit să-mi expun sânii, Doamne fereşte! Este unul din motivele pentru care ea a refuzat rolul Anastasiei Steele, care i-a revenit în cele din urmă actriţei Dakota Johnson. 'Am filmat puţine scene nud şi totuşi m-au marcat pe viaţă. M-am gândit că, dacă aleg acest film plin de scene de nud şi de sex, voi intra de bunăvoie în asemenea situaţie şi nu o să mă pot feri de astfel de comentarii ofensatoare'.

Merită amintit că în plină explozie a fenomenului 'Game of Thrones', Emilia Clarke a fost printre primele actriţe care s-au plâns de cantitatea excesivă de scene nud (aproape toate feminine) care existau în fiecare episod, la care treptat s-a renunţat, mai ales după ce ea a refuzat să se mai dezbrace.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel