Data publicării:

Elveția, condamnată la CEDO după ce a obligat un jurnalist să-și dezvăluie sursele

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp

CEDO a condamnat Elveția pentru că a obligat o ziaristă să își dezvăluie sursele.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru că a obligat o ziaristă să îşi dezvăluie sursele, în cadrul unei anchete penale privind traficul de droguri, transmite Agerpres, citând AFP. Instanţa Consiliului Europei a reamintit importanţa protecţiei surselor într-o societate democratică.

Nina Jecker a publicat în 2012 un articol într-un ziar din Basel, în care descria activitatea de mai mulţi ani a unui distribuitor de canabis şi haşiş pe care îl vizitase acasă. Articolul a dus la deschiderea unei anchete, iar jurnalista a fost chemată ca martor, însă a refuzat să depună mărturie. Tribunalul cantonal i-a dat dreptate în primă instanţă.

La apel, tribunalul federal i-a interzis să îşi protejeze sursele, pe motiv că mărturia ei ar fi singura modalitate de identificare a autorului infracţiunii, iar interesul public "primează faţă de interesul privat" al ziaristei.

CEDO a decis în unanimitate că poziţia justiţiei elveţiene încalcă articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare. Jecker nu a cerut despăgubiri, prin urmare CEDO nu a condamnat Elveţia la plata vreunei sume. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel