Data actualizării:
Data publicării:

Eliminare PENSII speciale parlamentari. Zegrean RUPE tăcerea: O problemă, se vor ÎMPIEDICA de un lucru. Ei și-au dat-o, ei și-au luat-o

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, a vorbit despre eliminarea pensilor speciale ale parlamentarilor.

Parlamentul a adoptat, miercuri, eliminarea indemnizațiilor speciale pentru deputați și senatori, însă au apărut discuții despre o eventuală decizie de neconstituționalitate din partea CCR, după un amendament introdus de USR-PLUS, care spune că, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ respectiv, încetează și plata indemnizațiilor speciale aflate în vigoare. Judecătorii CCR au stabilit deja că o prevedere de acest gen nu poate avea efecte în trecut, ci numai în viitor.

Întrebat cât de plauzibilă este o sesizare a CCR din acest motiv, Augustin Zegrean a explicat, în direct la B1 TV:

"Sigur că nu îi poate opri nimeni să sesizeze Curtea dacă vor să o sesizeze și nu mă refer la parlamentari, pentru că înțeleg că aproape toți au fost de acord cu această aprobare, dar cei care sunt acum în plată probabil că vor ataca la Curtea Constituțională. Este o problemă aici. Se vor împiedica de un lucru. Când au făcut legea, în 2006, nu i-au spus pensie, i-au spus altceva. Dacă era pensie, puteam să discutăm și despre constituționalitate, dar asta nu este o pensie. Este o indemnizație și indemnizațiile acestea statul le plătește când are bani, și nu le mai plătește când nu mai are bani. N-are ce să facă Curtea Constituțională aici, mai ales că este vorba despre parlamentari. Ei și-au dat această indemnizație, ei și-au luat-o".

Citește și: Bianca Drăgușanu va lua FOC. Cătălin Botezatu, remarcă ACIDĂ după ce a detronat-o din TOP: Păpușă gonflabilă. Picioare lungi, ca bețele de troleu

Care sunt șansele ca legea să fie blocată de CCR

Întrebat dacă este posibil ca legea să fie blocată de CCR, Augustin Zegrean a spus: "Am citit și eu proiectul de lege, am văzut ce au adoptat. Nu văd ce ar putea să fie. Dacă ar fi așa cum se spune, că am auzit că spun unii că nu se poate, că legea retroactivează, nu retroactivează, pentru că nu le ia banii pe care i-au primit până acum, doar nu le mai dau de acum încolo. Nu e pensie. Nu e din legea pensiilor, nu are nicio legătură cu pensia. Era un ajutor sau o indemnizație pe care parlamentarii o primeau cadou, pentru că și-au petrecut acolo câțiva ani din viață.”

Vezi și: Piața de asigurări, o BOMBĂ cu ceas care va EXPLODA în 2021. Semnalul transportatorilor români: S-a ajuns mult prea departe!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel