Elevii şi studenţii din Galaţi au făcut un manual de engleză GRATUIT
Mai mulţi elevi şi studenţi din Galaţi au pus bazele unui manual digital de limba engleză, care este disponibil gratuit.
Sunt elevi şi studenţi care-şi doresc să se dezvolte pe mai multe planuri decât cele oferite de şcoală, iar pandemia se pare că le-a oferit timp liber pe care şi-au propus să nu-l irosească în van, ci cu folos. În folosul altora, mai exact.
Gălățencele Maria Drăgoi şi Rebeca Creţu, studente la Bucureşti, alături de tulceanul Florin Haralambie, au accesat un grant oferit de o fundaţie elveţiană pentru a crea un manual digital de Limba engleză, care poate fi descărcat gratuit, până la 1 februarie, de oricine doreşte şi are nevoie, dar şi de profesorii de engleză. Toţi sunt aşteptaţi apoi cu sugestii, pentru ca materialul să fie îmbunătăţit şi apoi publicat definitiv pentru a le sta tuturor celor interesaţi la dispoziţie.
Manualul, pentru elevii între 5 şi 11 ani
"Am participat la un curs de realizare de proiecte la clubul elveţian Global Changemaker, care s-a finalizat cu scrierea efectivă a unui proiect, care a primit în final şi o finanţare modică, de care eu am fost foarte mândră. Am reuşit să-i cooptez în echipă pe Rebeca Creţu, absolventă a profilului pedagogic la 'C. Negri', dar şi de Litere la Bucureşti, şi pe Florin Haralambie, student la Telecomunicaţii. Apoi, pentru că am vrut să fie un manual făcut de tineri, care să răspundă nevoilor copiilor şi să-i motiveze să înveţe, am cooptat în echipă aproape 50 de liceeni şi studenţi din toată ţara. Bineînţeles că cei mai mulţi dintre ei sunt gălăţeni, de la CNVA, CNCN, CNMK şi <Racoviţă>. Toţi au fost minunaţi, am lucrat pe Zoom, au venit cu idei. Dar le-aş menţiona aici pe cele trei surori magice, cum le spun eu, Rebeca, Ştefania şi Marta, care au fost responsabile cu stabilirea conţinutului ştiinţific, cu crearea poveştii foarte frumoase pe care se bazează cartea, dar şi cu ilustraţiile care mi se par foarte atrăgătoare pentru segmentul de vârsă pentru care a fost realizat materialul", povesteşte Maria Drăgoi, "creierul" acestui manual.
Materialul digital se adresează intervalului de vârstă 5-11 ani şi conţine două module. Unul îl reprezintă manualul propriu-zis, care are în centru o poveste cu cinci copii din cinci colţuri diferite ale lumii, dar şi exerciţii specifice de învăţare. Modulul al doilea este creat pe domenii, conţine exerciţii de învăţare, dar diferenţiate pe zece grupe de interes, fiecare copil putând să aleagă ceea ce-i place.
CITEŞTE MAI MULTE PE VIAŢA LIBERĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News