Data publicării:

Elevi români, premii la un concurs organizat de NASA

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Elevii Colegiului "Andrei Şaguna" din Braşov au câştigat şapte premii la un concurs internaţional organizat de NASA, la care au participat peste 2.700 de echipe din întreaga lume.

Elevii de clasa a VII-a au participat la ediţia din acest an a Concursului internaţional organizat de NASA cu nouă proiecte, dintre care şapte au fost premiate.

Elevii au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oameni, ei trebuind să găsească soluţii viabile pentru sustenabilitatea vieţii, de la date tehnice până la cele de convieţuire şi organizare socială.

"Dintre cele nouă proiecte realizate de elevi din clasa a VII-a, două au obţinut premiul al II-lea, unul a obţinut premiul al III-lea, iar patru au obţinut menţiuni. Cele trei echipe care au obţinut premii vor merge la Conferinţa Internaţională de la Toronto, care se va desfăşura în perioada 9-24 mai", a spus Carmen Tănăsescu, profesoara care i-a coordonat pe elevi.

Cele mai apreciate proiecte ale elevilor braşoveni au fost instalaţia spaţială "Spes-Elpida" - care a fost gândită de elevi ca având o conducere bicefală, cu un conducător militar şi unul civil, însă ambii aflaţi sub tutela ONU. Un alt proiect este staţia "CeLex AndRoSar", care propune selectarea locuitorilor din toate categoriile sociale şi un stat centralizat, dar şi proiectul "Coloumbus", care a avut ca model Coloana Infinitului, notează România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel