Data actualizării:
Data publicării:

Elevi ridicați din curtea școlii şi amendaţi. Morcan, președinte CJE Constanța, reacţie fermă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

În cursul zilei de vineri, 2 octombrie, câțiva elevi de clasa a IX-a au fost conduși la secție și amendați de către Poliția Locală Constanța, pentru că jucau fotbal și baschet în curtea școlii, după orele de curs.

Consiliul Județean al Elevilor Constanța consideră că măsura luată de agenții de poliție este una abuzivă, întrucât contravine art. 7, lit. o) din Statutul Elevului, care prevede dreptul elevilor „de a avea acces gratuit la baza materială a unității de învățământ, inclusiv acces la biblioteci, săli și spații de sport, computere conectate la Internet, precum și la alte resurse necesare realizării activităților și proiectelor școlare în afara programului școlar”.

În acest sens, solicităm ferm autorităților locale să asigure spații de recreere pentru elevi, inclusiv în afara programului școlar, weekend-uri și vacanțe, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să își petreacă timpul liber în spații care să le poată pună în pericol siguranța. În lipsa unei baze sportive moderne și performante, elevii, practic, sunt nevoiți să se întâlnească pe terenurile de sport ale școlilor, unde riscă să fie amendați pentru simplul fapt că se joacă după terminarea cursurilor, se arată în comunicatul CJE Constanţa.

 „Școala nu trebuie să reprezinte doar o instituție în care elevii să își petreacă 6 ore pe zi în bănci, ci trebuie să constituie un mediu propice dezvoltării lor fizice și emoționale. În loc să promovăm un stil de viață sănătos prin măsuri concrete care să le permită tinerilor să socializeze și să facă mișcare în spații sigure, îi amendăm pentru că fac sport în afara programului școlar. Dacă nu în școală se pot juca elevii, atunci unde?”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel