Elena Udrea: Ponta e lipsit de responsabilitate
Elena Udrea afirmă că prim-ministrul Ponta dă dovadă de lipsă de responsabilitate în cazul convocării CSAT pentru privatizarea CFR Marfă.
"Nu era nevoie să se întrunească CSAT pt a se constata că există deja un aviz pe strategia de privatizare, iar de la acel aviz e treaba Guvernului să ducă la bun sfârşit privatizarea CFR Marfă. Episodul de astăzi arată cât de lipsit de responsabilitate e domnul Ponta. A încercat să-l pună în dificultate pe preşedinte trimiţând o adresă de convocare a CSAT, deşi CSAT nu mai are nicio implicare, dar în acelaşi timp a plecat în vacanţă. Foarte bine. Am văzut că nu e nevoie de un aviz, deci domnul Ponta are asumată privatizarea unei companii aşa cum am convenit cu instituţiile internaţionale. Când se întoarce de la Miami va trebui să se ocupe de procesul de privatizare", a declarat Elena Udrea, la România TV.
Regulamentul CSAT precizează că deciziile se iau cu unanimitate de voturi. Potrivit unor surse citate de Antena 3, președintele Traian Băsescu nu a dat aviz pozitiv pentru privatizarea CFR Marfă, pentru că insistă că NU este nevoie.
În schimb, miniștrii au optat și au insistat pentru ca CSAT să dea aviz pozitiv pentru privatizarea CFR Marfă.
Nu s-a ajuns la un acord. Astfel, nu s-a putut lua o decizie. Deocamdată, procesul de privatizare al CFR Marfă va fi, probabil, amânat până când membrii Executivului se vor întoarce din vacanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News