Data publicării:
Elena Mateescu a spus cum va fi vremea de 1 mai
Elena Mateescu, director ANM, a spus cum va fi vremea de 1 mai.
„Pe 1 mai, duminică, vremea este în ameliorare, comparativ cu zilele de azi, vineri și sâmbătă. Duminică, o să avem valori de temperaturi în creștere, între 10 până la 22 de grade, ne apropiem de normalul termic al perioadei. Până atunci, însă, până mâine dimineață, vorbim despre o avertizare meteorologică de cod portocaliu ce vizează Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău. (...) În același timp, și în Crișana, Transilvania, Maramureș și local în Muntenia, vorbim de adverse cu caracter torențial, care, la nivel local, pot depăși cantități de 20-30 l/mp, izolat peste 40”, a spus, joi seară, Elena Mateescu, director ANM, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„Din punct de vedere termic, vineri și sâmbătă, vorbim de o vreme mai rece decât în mod obișnuit, maximele se vor situa între 10 până la cel mult 19 grade. Aceste zile caracterizează o perioadă mai rece pentru un final de aprilie”, a spus Elena Mateescu.
„Diferențele sunt unele semnificative, un ciclon, care a abordat și zona țării noastre, asociat și cu o masă de aer mai rece, iată că a creat posibilitatea să avem aceste cantități mari de precipitații, în special în jumătatea nordică a țării”, a explicat Elena Mateescu.
Prognoza meteo 25 aprilie - 8 mai 2022 în BANAT
În perioada 25 - 27 aprilie media maximelor va fi de 19...20 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre valori în jurul a 17 grade în medie. Din 30 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi în general nesemnificative, maxima regională caracteristică fiind de 18...20 de grade, în medie. Minimele vor scădea ușor de la 9 grade la începutul intervalului, spre valori medii de 7 grade în data de 27 aprilie, apoi vor crește ușor până spre 8...9 grade în 28 aprilie. După data de 28 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7...8grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 25 -30 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie - 8 mai 2022 în CRIŞANA
În intervalul 25 - 27 aprilie media maximelor va fi de 18...19 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre 16 grade în medie, iar în intervalul 02 - 06 mai va crește ușor până la valori de 18 grade. În ultimele zile ale celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor crește ușor spre valori medii în jurul a 20 de grade. Minimele vor scădea de la 9 grade, în medie în prima zi a intervalului, spre valori medii în jurul a 6 grade, în data de 28 aprilie. Ulterior datei de 02 mai, și până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7...8 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 25 -29 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News