Egiptul, în pragul unei crize fără precedent: Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani, arestat
Mohamed Badie, Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani, a fost arestat în noaptea de luni spre marţi la Cairo, în cea de-a şasea zi a reprimării sângeroase a manifestaţiilor susţinătorilor fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi.
Liderul influentei confrerii a fost capturat împreună cu alţi doi oficiali de rang înalt ai mişcării într-un apartament situat în apropiere de piaţa Rabaa al-Adawiya, unde peste 280 de susţinători ai lui Morsi au fost ucişi miercuri, în prima zi a operaţiunilor poliţiei şi armatei împotriva reuniunilor manifestanţilor islamişti, a confirmat Ministerul de Interne pentru televiziunea publică.
Televiziunile publice şi private egiptene, care susţin aproape în unanimitate lovitura de forţă a militarilor, au difuzat în cursul nopţii imagini cu Badie, în vârstă de 70 de ani, dus de poliţie şi aşezat la un birou, într-o tunică tradiţională lungă şi albă.
Justiţia egipteană a ordonat arestarea sa în special pentru "incitare la violenţă", precum şi a mai multor alţi oficiali din cadrul Fraţilor Musulmani, la 10 iulie, la o săptămână după ce a fost destituit şi arestat Mohamed Morsi, primul şef de stat egiptean ales democratic.
De şase zile, puterea instituită de armată a ordonat dispersarea sistematică - adeseori sângeroasă - a oricărei manifestaţii a susţinătorilor lui Morsi. Ciocnirile cu forţele de ordine s-au soldat cu aproape 900 de morţi de la asaltul asupra pieţei Rabaa miercuri, majoritatea fiind civili susţinători ai Fraţilor Musulmani, împuşcaţi mortal.
Peste 1.000 de manifestanţi pro-Morsi au fost arestaţi, de asemenea, între care mai mulţi oficiali ai Fraţilor Musulmani, care urmează să fie judecaţi începând din 25 august, precum Badie.
Propriul fiu al lui Badie a fost ucis cu gloanţe în timpul uneia dintre manifestaţiile "împotriva loviturii de stat", vineri, la Cairo.
Badie este al optulea Ghid Suprem al Fraţilor Musulmani, ales în ianuarie 2010 la conducerea confreriei, care a câştigat primele alegeri legislative libere din ţară de la începutul lui 2012, la un an după înlăturarea lui Hosni Mubarak.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News