Data actualizării:
Data publicării:

Eforie Nord, descoperire. Cadavrul unui bărbat, găsit plutind pe mare

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un echipaj de scafandri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a fost solicitat luni după-amiază să iasă în largul mării, la Eforie Sud, pentru a recupera corpul neînsufleţit al unui bărbat ce plutea pe apă, la o distanţă de aproximativ 2 kilometri, în zona Capul Turcului.

Apelul pentru recuperarea cadavrului din mare a fost transmis de o persoană care se afla la bordul unei ambarcaţiuni ce traversa zona respectivă şi care a observat corpul plutind.

Sâmbătă seară, salvatorii ISU au desfăşurat fără succes căutări pe apă, în zona plajei din Eforie Nord, pentru a găsi o persoană dispărută pe mare, în timp ce salvamarii arboraseră steagul roşu, de interdicţie pentru îmbăiere, pe fondul curenţilor puternici şi a gradului ridicat de agitaţie a valurilor.

Anul acesta, până în prezent, conform informaţiilor centralizate de autorităţi, pe litoralul românesc şi-au pierdut viaţa prin înec 15 persoane, iar alte două sunt date dispărute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel