Edward Iordănescu, încrezător în ”tricolori”, la EURO 2024: România va fi din nou la un nivel înalt
Selecționerul echipei naționale, Edward Iordănescu, are încredere în ”tricolori”, care vor participa peste 10 zile la EURO 2024.
Edward Iordănescu, selecționerul echipei naționale de fotbal, susține că în ultima perioadă s-a încercat intensificarea nivelului de pregătire al jucătorilor avâdn în vedere participarea la EURO 2024, dar că oboseala s-a resimțit în amicalul cu Bulgaria, încheiat la egalitate, 0-0, scrie Agerpres.
”Ne dorim să avem mai multă intensitate în joc. Sunt elemente pe care vrem să le îmbunătățim de la zi la zi. Nu am avut ritmul de competiție la meciul cu Bulgaria, dar ne-am asumat treaba asta.
Dar la meciul de mâine vom avea mai multă coerență, sperăm chimia jocului să funcționeze mai bine. Calendarul a fost aglomerat comparativ cu celelalte ediții ale turneelor finale la care a participat echipa națională, când se organizau cantonamente de pregătire înainte.
Am încercat să ridicăm un pic nivelul și s-a resimțit oboseala, dar sunt lucruri asumate și sperăm ca de la zi la zi să ne apropiem de nivelul pe care toți îl dorim. Organizarea de joc oricând poate să sufere îmbunătățiri”, a declarat Iordănescu.
Selecționerul Iordănescu: România va fi din nou la un nivel înalt
Tehnicianul a spus totodată că reușita calificării la EURO și devotamentul jucătorilor ar trebui să aducă suport din partea fanilor și nu dubii, făcând referire la nemulțumirea din tribune de după partida cu Bulgaria.
”În fiecare zi gândul se îndreaptă către următorul moment și avem multe de gestionat în fiecare zi. Dar cred că înainte de toate trăim momente frumoase, unice, simțim asta pentru că după foarte mult timp România va fi din nou la un nivel înalt.
Am avut o echipă care a terminat grupa pe primul loc, cu spirit de sacrificiu, și prin toate aceste lucruri ar trebui să nască suport și nu dubii, pentru că ne-am recâștigat orgoliul național. Trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, conștienți că trebuie să facem pași pentru a ne crește nivelul. Eu sunt fericit, recunoscător și foarte încrezător”, a afirmat acesta.
Naționala României va mai disputa un ultim meci de pregătire înaintea EURO 2024, vineri, cu Liechtenstein, pe Stadionul Steaua, de la ora 21:00.
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecționatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, și Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
Citește și: România - Bulgaria, penultimul test al tricolorilor înainte de EURO 2024 - Rezultat final / Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News