Data publicării:
Ebola a scăpat de sub control, ca SIDA. Virusul cel mai letal, în capitale. "Este fără precedent"
Ebola, cel mai letal virus din lume, cu o rată de fatalitate de 90%, a scăpat de sub control. Ucide, într-un timp foarte scurt, sute de oameni.
Dacă în iunie 2014, virusul omorâse 330 de oameni, OMS a anunțat, miercuri, că, numai într-o lună, numărul morților a ajuns la 467, potrivit The Guardian. Până în prezent sunt confirmate 759 de cazuri de Ebola.
Cercetătorul Peter Piot, care a descoperit focarul de infecție Ebola, a declarat, pentru CNN, că este "un caz fără precedent, este pentru prima oară când trei țări sunt implicate și când epidemia a ajuns în trei capitale", răspândindu-se rapid. Medicii din Guinea, Sierra Leone, și Liberia spun că virusul este "scăpat de sub control". O persoană contaminată, fără semne clinice, poate urca într-un avion și în câteva ore ajunge în Europa. Perioada de incubație este de 24-48 de ore. În marile orașe, cu aglomerări umane în sistemele de transport public și în mall-uri, virusul se poate răspândi pe o scară de neimaginat, până acum, când acționa în zone izolate de junglă.
VEZI și: Alertă! Boala vacii nebune în România. Cum se transmite, care sunt simptomele
Cazurile de infectare cu virusul Ebola, raportate pentru prima dată în februarie în Guineea, s-au răspândit în ultimele luni, în mai multe ţări vest-africane. Virusul este cu atât mai periculos cu cât vorbim de o epidemie ce a trecut granițele și a ajuns rapid în capitale și continuă să se răspândească rapid.
Ebola are o rata de fatalitate de până la 90% și se transmite foarte ușor, prin salivă, sânge și transpirație de la persoanele infectate, chiar și după moarte.
Organizația Mondială a Sănătății a identificat trei cauze care duc la răspândirea rapidă a bolii: îngroparea morților potrivit normelor culturale și a credințelor tradiționale, densitatea populației din jurul unor orașe importante din Guineea și Liberia, al treilea factor este activitatea comercială și socială din zonele de graniță a celor trei țări.
Guineea este ţara cea mai grav afectată, cu 413 cazuri şi 303 decese. De asemenea, în Sierra Leone şi Liberia au fost raportate 239 de cazuri şi 107 morţi, cifre mari în istoria infecţiilor anterioare cu Ebola.
11 ţări din Africa de Vest participă, în perioada 2-3 iulie, la o reuniune de urgenţă în capitala Ghanei, Accra, pentru elaborarea unui program transnaţional de combatere a epidemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News