E suficient să dai "block" pentru a scăpa? Un fost angajat al Facebook spune cum stă treaba cu hărţuirea online şi ce putem face ca să ne protejăm
Ce ar trebui să facem când ne simţim ameninţaţi în mediul online? Pot fi identificaţi agresorii?
Cyberbullyingul este un fenomen tot mai răspândit, de ani buni de zile, şi în România. Este, practic, o formă de bullying prin folosirea tehnologiilor digitale. Se poate întâmpla pe rețelele de socializare, pe platformele de schimb de mesaje, platformele de jocuri și pe telefoanele mobile. Este vorba despre un comportament repetat cu scopul de a-i speria, înfuria sau umili pe cei vizați. Printre exemple se numără:
- răspândirea minciunilor sau postarea de fotografii jenante ale cuiva pe rețelele de socializare;
- transmiterea de mesaje supărătoare sau de amenințări prin platformele de schimb de mesaje;
- copierea identității unei persoane și transmiterea în numele acesteia de mesaje răuvoitoare cuiva.
Agresiunea de tip bullying față-în-față și cea în mediul online se pot petrece concomitent. Dar cyberbullying lasă amprente digitale- înregistrări care se pot dovedi utile și care pot oferi dovezile necesare pentru a putea pune capăt agresiunii.
Despre aceste pericole ne-a vorbit Petru Trîmbițaș, fost programator la Facebook și Google în SUA, fondator al WellCode, o platformă care furnizează cursuri de programare pentru cei care vor să facă reconversie profesională.
Ce e de făcut când suntem hărţuiţi pe reţelele sociale
Psih. Radu Leca a deschis subiectul tranşant, în cadrul emisiunii "Ultrapsihologie": Eu pe merg pe următoarea idee. Atâta timp cât eu nu deschid gura despre momentul în care am fost hărţuit, omul ăla se va întoarce. E ca atunci când eşti şantajat. Nu iau măsuri, nu reacţionez şi agresorul se întoarce la mine. Aşa e şi cu hărţuirea online. Vine şi-mi spune - eşti îngrozitor, eşti cel mai rău, eşti ultimul om, ulterior îşi şterge ID-ul şi îşi face altul. Acum, mai nou, am văzut că atunci când blochezi pe cineva pe o reţea socială poţi bloca şi identităţile ulterioare pe care aceasta şi le face de pe IP-ul de pe care a scris prima oară. Dar cu un VPN îşi poate face câte ID-uri vrea. Se întâmplă din cauza lipsei de reacţie a utilizatorilor în spaţiul virtual?
Petru Trîmbiţaş a explicat: Eu cred că hărţuirea online ar trebui tratată ca şi hărţuirea fizică. pe lângă blocare, oamenii ar trebui să se adreseze instituţiilor abilitate ca Poliţia. Ar trebui pusă problema la fel ca în cazul în care ar veni cineva să te ameninţe pe stradă. Nimeni n-ar trebui să tolereze astfel de comportamente. Şi cred că reţelele sociale ar trebui să facă mai multe atunci când raportezi. Atunci când raportezi o persoană care-ţi tot scrie, care nu te lasă în pace ar trebui luate măsuri. Din punct de vedere tehnologic, se pot identifica acele persoane care fac asta în online chiar mai bine decât în viaţa reală.
Dacă te duci la metrou şi te cerţi cu cineva, acel cineva se pierde în mulţime, nu mai ştii cine a fost. În schimb, online, fiecare interacţiune a ta de pe reţelele sociale este stocată. Se ştie de pe ce adresă IP ai făcut-o, se ştie exact ce ai făcut, de pe ce device, şi pe lângă asta şi operatorii de telecomunicaţii sunz 99% că au aceste date şi pot să îl identifice. Ai o interacţiune care nu-ţi place? Din prima ar trebui să blochezi. Iar dacă e ceva ce iese din sfera legii, cred că ar trebui să te adresezi Poliţiei.
Mai multe sfaturi, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News