E.S. Dan Mihalache, avertisment despre actuala clasa politică. "Am crezut mereu că mai rău nu se poate. Iată că se poate! Au probleme elementare, de scris şi exprimat"
E.S. Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru, a spus cum vede România, după 9 ani cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, dar şi care este cea mai mare problemă a ţării în acest moment. Acesta a lansat un avertisment despre clasa politică actuală, despre care spune că e formată din oameni care au probleme elementare de scris şi exprimare.
"Cred că bună parte dintre obiectivele fixate în 2014 au fost atinse. România este astăzi o societate mai normală, mai aşezată, mai calmă, aş spune. Şi vă invit, pentru că ne cunoaştem de atâţia ani, să rememorăm isteria anilor 2008-2009-2010-2011-2012. Tensiunea care exista în societate atunci, derapajele la care aţi făcut adesea referire, excesele. Cam tot ce şi-a pus amprenta asupra acelei perioade.
Trebuie să spunem foarte deschis, au fost din cauza regimului politic Traian Băsescu, la momentul respectiv. Eu îmi menţin punctul de vedere, că a făcut foarte mult rău. Însă ceea ce am subestimat în bună măsură a fost remanenţa, persistenţa unor practici, fenomene, care s-au generat atunci şi care au alterat foarte mult dialogul politic, social, capacitatea de construcţie, funcţionarea instituţiilor, şi consecinţele, trebuie să o spunem astăzi, la aproape un deceniu de atunci, au fost foarte greu de înlăturat. Şi mai sunt elemente de derapaj care continuă să fie persistente în societate. Deci răul nu a fost, în aceşti 10 ani de mandat ai lui Klaus Iohannis, eradicat din temelii.
Există şi un segment, sper minoritar, din mediul politic şi societate, care ar dori să întoarcă isteria acelor ani", a declarat E.S. Dan Mihalache.
Întrebat care este cea mai gravă problemă a României în momentul de faţă, ambasadorul Dan Mihalache a vorbit despre "lipsa de proiect, generată şi de o degradare constantă a clasei politice româneşti, care a ajuns la un nivel pe care eu nu mi l-aş fi imaginat acum 30 de ani".
"Sunt în acest mediu de 30 de ani, am început undeva în 1992-1993, cu o generaţie politică în care erau prezenţi oameni ca Dan Marţian, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Coposu, Raţiu, pe partea dreapta. Totdeauna, noi, mai ales cei tineri, am spus că clasa politică e o nenorocire, că trebuie schimbată, că trebuie să vină tineri, o nouă generaţie, cu o nouă dinamică, şi am avut mereu sentimentul că mai rău nu se poate. Iată că se poate! Şi avem o generaţie politică care nu doar că are probleme de înţelegere a lumii, a dinamicii, a transformărilor internaţionale, ci are şi probleme elementare, de scris şi exprimat corect româneşte şi de studii de bază. Fără îndoială că în peisajul acesta general pe care am încercat să îl descriu există şi excepţii. Există oameni care au pricepere, cultură şi înţelegere, dar nu au talent în administraţie. Dar sunt excepţii. Noi vorbim de media generală", a mai spus Excelenţa Sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News