Data publicării:

Duţă, atac la Ponta: Are atitudine de procuror stalinist

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Lucian Duţă, fostul şef de la CNAS, s-a lansat într-un atac dur la adresa premierului Victor Ponta. Duţă îl acuză că are atitudine de procuror stalinist, iar acuzaţiile pe care i le aduce sunt nefondate. Fostul şef al CNAS susţine că nu riscăm nicio criză a medicamentelor, iar acuzaţiile pe care Ponta i le aduce sunt nişte "minciuni sfruntate".

"Ponta nu s-a trezit de pe vremea când era procuror şi cerceta pe toată lumea. Are atitudine procuror stalinist. Suntem în România anului 2012 şi există instituţii ale statului care au controlat, controlează şi vor controla activitatea CNAS", a mai precizat acesta.

Lucian Duţă a replicat la România TV că declaraţia lui Ponta este "o minciună sfruntată. CNAS şi preşedintele CNAS au aplicat legea. E o ordonanţă care obligă CNAS să transmită producătorilor de medicamente dările pe care le au faţă de statul român. Nu am făcut decât să aplicăm legea. Facturile au fost trimise încă de vineri. Principalul pericol pe care-l întrevăd e presiunea pieţei farmaceutice asupra Guvernului. Mecanismele de presiune a pieţei farmaceutice sunt foarte dure (...) Nu există nicio criză a medicamentelor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel