"Într-adevăr, am înregistrat la Bucureşti a doua zi consecutivă cu temperaturi mari, 35 de grade Celsius. S-au resimţit 38-39 grade. Temperaturile sunt foarte ridicate, iar aportul sporit de umezeală determină un grad de disconfort termic accentuat. Din punctul de vedere al indicelui temperatură-umezeală, în bună parte a ţării am înregistrat peste 80 de unităţi, astfel că putem vorbi de o săptămână care va fi călduroasă, caniculară pe după-amiază.
Mâine, termometrele vor arăta temperaturi apropiate de 34 de grade şi în zona de vest a ţării, nu doar în sud, sud-est. Trebuie să luăm în considerare şi fenomenele de instabilitate atmosferică din această perioadă. Până atunci, însă, caracteristica acestei săptămâni asta este, valori ridicate ale temperaturii.
Şi în următoarea săptămână, pentru zona de sud şi sud est, rămâne tendinţa unor valori mai ridicate ale temperaturii, dar în vest vorbim de o scădere a temperaturii. Se pare că această caracteristică rămâne şi pentru 13-20 iulie. Iar ultima săptămână, până pe 27 iulie, aduce, din nou, în atenţie temperaturi mai ridicate pentru zona de sud, sud-est. Deci este abia începutul!", a declarat Elena Mateescu la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor