Data publicării:

După doar o etapă, un important antrenor din Liga I se așteaptă să fie sacrificat

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Deși nu a trecut decât o etapă din Liga I de fotbal, antrenorul uneia dintre cele mai importante echipe din campionat se așteaptă oricând să fie "sacrificat" pentru binele echipei.

[caption id="attachment_345104" align="alignleft" width="310"] foto: enational.ro[/caption]

Tehnicianul de la Dinamo, Gheorghe Mulțescu, se declară sceptic în privința viitorului său la gruparea din șoseaua Ștefan cel Mare, după înfângerea împotriva nou-promovatei ACS Poli Timișoara, scor 0-2, din primul meci al acestei ediții de campionat.

"Nu s-au rezolvat lucrurile la timp, transferurile trebuiau făcute la început. Mi s-a spus că nu transferăm nimic până nu pleacă Alexe, şi am aşteptat până a plecat el.

Asta mi-a creat mari probleme. Trebuia să aducem jucători mai devreme, ca să putem închega relaţiile de joc. E posibil orice, chiar şi să fiu sacrificat. Sunt una dintre piesele din ecuaţia asta. Sunt omul cu cea mai mare responsabilitate", a spus Gheorghe Mulţescu, la Dolce Sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel