După câteva zile calde, ploi, lapoviță și ninsori
După câteva zile autentice de primăvară, meteorologii anunță o schimbare radicală de vreme pentru finalul săptămânii.
Pentru intervalul următor, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, sâmbătă, temperaturile depăşind chiar 20-21 de grade în sudul şi vestul ţării.
Din noaprea de sâmbătă spre duminică va începe să plouă pe arii extinste şi este foarte probabil ca precipitaţiile să nu fie numai sub formă de ploaie, ci şi de lapoviţe şi chiar ninsori în zona montană, potrivit Florinelei Georgescu, director executiv ANM.
Totuşi, fenomenul nu va fi de durată, urmând să dureze cel mult 24 de ore. În plus, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi nu se pune problema apariţiei unei situaţii similare precum cea înregistrată zilele trecute în Oltenia, unde precipitaţiile abundente au provocat inundaţii.
Săptămâna viitoare vine, însă, tot cu vreme frumoasă şi cu temperaturi ridicate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News