Dragnea lui Băsescu:PSD și PNL vor prezenta "soluţiile", dacă preiau guvernarea
Liviu Dragnea a anunțat că social-democraţii şi liberalii vor prezenta, în comun, în perioada următoare, un pachet comun de măsuri active cu aplicativitate imediată pentru cazul în care PSD şi PNL vor prelua guvernarea după moţiunea de cenzură.
Declarația lui Dragnea vine ca răspuns la afirmația lui Traian Băsescu de la TVR, unde a spus că PSD și PNL nu sunt capabile să treacă Romania prin criză.
"Eu am înţeles că preşedintele Traian Băsescu, economistul şef al ţării, a spus că nu a avut şi nu are încredere în PSD şi PNL pentru că nu au soluţii la actuala criză. Într-adevăr, nu avem soluţiile aşa cum le vede Traian Băsescu, pentru că marile soluţii ale lui Taian Băsescu şi ale - mă rog - prietenului lui, copilului lui, trompetei lui, Emil Boc - nu sunt decât tăieri, tăieri şi creşteri de taxe. Noi nu avem genul ăsta de soluţii", a precizat social-democratul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News