Data publicării:
Dr. Anthony Fauci discută despre vaccinul Covid-19 cu patru YouTuberi. Cum a fost creat serul așa repede
Grupul „The Try Guys” de pe YouTube a avut un invitat special pentru lămurirea întrebărilor despre vaccinul anti-Covid-19: epidemiologul șef din SUA, dr. Anthony Fauci.
Băieții l-au invitat pe doctor, poreclit „Domnul informație”, într-o emisiune vizionată de peste jumătate de milion de persoane, ca să demonteze miturile negative despre vaccinarea anti-Covid-19.
Este cel mai rapid din istoria umanității. Oamenii vor să știe... am sacrificat siguranța pentru timpul scurt de dezvoltare?
„Este o întrebate foarte bună, dar și cea mai comună dintre toate. Nu s-au sărit etape, siguranța nu a fost compromisă, nici integritatea științifică. Cred că oamenii trebuie să înțeleagă că viteza a avut legătură doar cu înaintările extraordinare ale științei din ultimii 10+ ani. Acum, poți obține secvența genetică a unui virus, apoi poți lua și o poți introduce în aceste platforme noi și extrem de eficiente de vaccin și asta nu pune în pericol deloc sănătate. Acest lucru a fost pur și simplu o înaintare tehnologică.
Moderna a avut 30.000 de testări, Pfizer a avut 44.000 de persoane, iar aceste lucruri au avut loc în mijlocul unei epidemii feroce. Când încerci să demonstrezi că un vaccin funcționează și sunt doar câteva infecții pe ici, pe colo în societate, poate dura șapte ani să creezi un vaccin. Au fost atât de multe infecții încât am trecut de la secvențiere la vaccinarea oamenilor în mai puțin de un an. Este istoric, dar este istoric din punct de vedere științific. Nu s-au sărit etape deloc”, a transmis dr. Fauci.
Deci nu sunt șanse că vor apărea efecte secundare ciudate la câțiva ani distanță?
„Șansa ca acest lucru să se întâmple este spectaculos de joasă. Vă spun și de ce. Dacă ne uităm în istoria vaccinului și ne întrebăm când au apărut aceste așa numite efecte pe termen lung, 90%+ au apărut între 30 și 45 de zile după terminarea testărilor clinice. De aceea, FDA a spus că, pentru a oferi o autorizație de urgență, trebuie să aștepți 60 de zile de la momentul în care 50% dintre persoanele din testări au primit ultima doză. Deci, dacă aștepți 60 de zile, ești deja cu mult peste clipa când practic toate efectele pe termen lung apar”, a clarificat expertul.
Mai pot infecta alte persoane după ce fac vaccinul? Trebuie să mai port mască și după imunizare?
„Răspunsul este da și voi explica de ce. Este încă posibil să fii infectat și să fii asimptomatic. Chiar dacă vaccinul te-a protejat de boală, nu te-a protejat și de infecție. Nici măcar nu știi că ești infectat, ești complet asimptomatic, dar poți da infecția mai departe.
Putem să renunțăm la măști când vom avea o proporție uriaș de mare din populație deja vaccinată, încât avem imunitate de turmă. Astfel, nivelul de virus este atât de mic încât nu este o amenințare”, a mai răspuns dr. Anthony Fauci.
Câți oameni trebuie vaccinați pentru crearea imunității de turmă?
„Nu știm încă numărul exact, dar putem să calculăm pe genunchi și să estimăm că undeva între 70% și 85% din populație trebuie vaccinată pentru imunitate de turmă”, a adăugat Fauci.
De ce nu obținem imunitatea de turmă prin infecție, lăsând virusul să-și facă de cap?
„Păi, este cea mai rea idee pe care am auzit-o”, a răspuns medicul, râzând. „Nu vreau să o compar cu nimic, nu vreau să insult pe cineva. (...) Nivelul general de imunitate de turmă din acest moment din SUA, ultima dată când a verificat CDC, este 10%-12%. Unele orașe, ca New York, au 22%, pentru că orașul a fost lovit foarte tare la început. Deci, să zicem că nivelul din țară de astăzi este 20%. Cu 20% imunitate de turmă, am avut 352.000 de morți. Pentru 80%, am avea de patru ori mai multe persoane. Vrei să accepți că 1,2 milioane de morți (n.r., doar în SUA) pentru imunitate de turmă? Eu zic că nu. Așa, drumul către imunitate este vaccinul, nu infectarea”, a clarificat dr. Anthony Fauci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News