Două cabane, distruse într-un incendiu din cauza unui coș de fum
Două cabane dintr-un sat de vacanță au luat foc. Pompierii au intervenit imediat, iar bagubele au fost limitate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la Coada Lacului, comuna Curățele.
În momentul sosirii primelor forțe de intervenție la locul indicat de apelant, ardea generalizat o casă de vacanță din lemn, flăcările manifestându-se cu violență, și la o a doua cabană din lemn (pe o suprafață de circa 70%), situată la aproximativ trei metri, în partea stângă, iar în partea dreaptă, unde ardeau brazi, exista pericolul propagării la o altă casă de vacanță.
Din fericire, nu au existat persoane rănite. Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News