Data publicării:

Două ACCIDENTE pe DN 1. OPT persoane rănite

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Circulația pe DN 1 a fost restricționată la orele prânzului după două accidente. 

În accidentul care a avut loc la kilometrul 208+500, între localităţile Perşani şi Făgăraş, au fost implicate două autoturisme.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu, un autoturism cu număr de Vaslui, care circula dinspre Sibiu spre Braşov, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui camion înmatriculat în Maramureş şi a intrat în coliziune cu au alt autoturism cu număr de Bucureşti, care circula regulamentar din sens opus.

A rezultat rănirea a trei persoane din autoturismul angajat în depăşire şi a două persoane din autoturismul care circula regulamentar, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

[citeste si]

Un alt accident s-a produs miercuri pe DN1, în zona localităţii Ucea, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă, fiind implicate trei autoturisme.

În urma accidentului au rezultat trei victime, rănite uşor, care au fost transportate la Spitalul municipal din Făgăraş, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

Traficul rutier este restricţionat pe sensul de mers Braşov-Rupea, dar nu sunt probleme privind fluenţa acestuia, potrivit Infotrafic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel