Dosarul gripei aviare trimite în judecată 14 persoane
A fost trimis în judecată Victor Butean, director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, pentru luare de mită, complicitate la dare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la cesionare fictivă de acţiuni şi părţi sociale, toate în formă continuată. De asemenea, a fost trimis în judecată Tonel Ursachi, administrator al SC Lumi SRL Iaşi, sub acuzaţia de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, aderare şi constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani toate în formă continuată. În acelaşi dosar va fi judecată şi Mihaela Sorina Hîncu, director general al Agenţiei de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru luare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, aderare la grup infracţional organizat, toate în formă continuată.
Totodată, au fost deferiţi justiţiei Traian Preoteasa, director general CNCFR, Florina Consuela Ivănescu, director genereal adjunct economic al CNCFR, Traian Papa, director al Direcţiei de asistenţă juridică a CNCFR, Dorina Voicu, director al direcţiei comerciale a CNCFR, Aurel Băluţ, fost directorul general al CNADR , şi Laura Lupu, şefa oficiului juridic din cadrul CNADR, toţi sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, toate în formă continuată.
Adrian Lăzărică Apetri, administrator de facto al SC Elis 96 Comprod Impex SRL (firmă controlată de Victor Butean), în va fi judecat pentru aderare de grup infracţional organizat, spălare de bani prin cesionare fictivă repetată a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, toate în formă continuată, iar Andrei Lucian Ursache, asociat la firma S.C. Agrozoovet Consult-Impex SRL, rudă a lui Tonel Ursachi, acuzat de dare de mită, spălare de bani, aderare la grup infracţional organizat, toate în formă continuată.
De asemenea, vor fi judecaţi şi trei administratori de firme. Valică Afrăsinei, deţinător al SC Agrozoovet Consult-Impex SRL, persoană aflată în relaţie de rudenie cu Tonel Ursachi, este acuzat de spălare de bani şi aderare la grup infracţional organizat, ambele în formă continuată. Andrei Maftei, administrator al SC Radu Market SRL Iaşi, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, iar Scarlat Orzesete, administrator al SC Mior SRL, va fi judecat pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în cursul lunii octombrie 2005, în contextul apariţiei gripei aviare în România, Mihaela Sorina Hîncu, director general al Agenţiei de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor, a acţionat astfel încât firma S.C. Lumi SRL Iaşi, aparţinând lui Tonel Ursachi, să obţină, în mod nelegal, contracte supraevaluate de prestări de servicii de dezinfecţie, în condiţiile în care respectiva firmă nu era aptă să efectueze asemenea activităţi. Într-o primă etapă, spun procurorii DNA, Tonel Ursachi, Victor Butean şi Mihaela Sorina Hîncu, toţi trei medici veterinari cu cunoştinţe de specialitate în domeniu, profitând de situaţia creată, au dezinformat autorităţile, reuşind să determine alocarea unor sume de bani nejustificat de mari şi în mod inutil unor societăţi comerciale private, în vederea efectuării aşa-zisei dezinfecţii în unele puncte rutiere şi feroviare. Cei trei au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de Victor Butean şi în care l-au atras ulterior şi pe Adrian Lăzărică. Apetri, grup care a acţionat în toată perioada derulării contractelor, şi anume octombrie 2005 - martie 2006.
Infracţiunile au fost comise în contextul în care direcţiile sanitar-veterinare controlau fenomenul şi nu era necesară intervenţia unor firme private, spun procurorii anticorupţie.
Concret, cu toate că nu a prestat nici un fel de activitate, SC Lumi SRL Iaşi, firmă administrată de Tonel Ursachi, a primit contracte de dezinfecţie în puncte feroviare şi rutiere, finanţate din bani publici, atât de la Compania Naţională Căile Ferate Române (CNCFR), cât şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News