Data publicării:

Dosar DNA picat în integralitate în instanță. Culise din anchetarea unui președinte de CJ: Procurorul era nou, voia să se remarce, dar nu știa în ce s-a băgat

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Celebrul avocat George Moloman a făcut dezvăluiri din dosarul unui președinte de CJ. 

„Primul meu caz complex a fost al unui președinte de Consiliu Județean. Am fost unul dintre apărătorii persoanei respective. Am fost permanent doi sau trei avocați, pentru că dosarul era foarte complex. Timp de patru luni, fără exagerare, nu știam ce se cercetează. Chiar dacă acuzația era de abuz în serviciu, nu se știa ce se întâmplă în cauză. Chiar nici procurorul de caz nu știa ce face. Audia martori, tot felul de persoane, strângea probe, în sensul că făcea adrese către autorități să i se comunice tot felul de contracte, înscrisuri, documente, către o grămadă de primării din raza județului. Nici dânsul nu era convins către ce se îndreaptă. În final, s-a încropit un rechizitoriu care s-a finalizat cu achitarea atât la instanța de fond, cât și cea de apel. Nu era un procuror tânăr, dar era nou venit la DNA și probabil a vrut să se remarce, însă nu știa în ce s-a băgat. A fost foarte afectat că urmărirea penală nu avea început și sfârșit, nu era ceva clar. (...) Efectiv, dosarul a picat din toate punctele de vedere” a dezvăluit avocatul George Moloman, în emisiunea ”Culisele Justiției”, realizată de Laura Duță la DCNews și DCNewsTV. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel