Data publicării:

Donald Tusk: Un acord privind Brexitul, aşteptat în orele următoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că un acord între UE şi guvernul britanic asupra Brexitului s-ar putea concretiza în orele următoare, potrivit agenţiilor AFP şi EFE.

Teoretic, totul ar trebui să fie clar în şapte sau opt ore, le-a declarat Tusk unor jurnalişti polonezi la Bruxelles. Negocierile sunt în curs, totul merge bine, dar cu partenerii noştri britanici totul este posibil, a adăugat Tusk despre înţelegerea pe care o consideră necesară pentru a evita haosul unui Brexit fără acord pe 31 octombrie. Dacă va fi încheiat, documentul va fi supus aprobării liderilor europeni, care se reunesc joi şi vineri la un summit.

Cu puţin timp înaintea acestei declaraţii a lui Tusk, negociatorul şef britanic pentru Brexit, Steve Barclay, a asigurat că premierul Boris Johnson va respecta legea care-i impune să ceară UE încă o amânare a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până pe 19 octombrie.'Dar este important ca noi să ieşim (din UE) la 31 octombrie', a mai spus Barclay.

Discuţiile cu Bruxellesul se concentrează pe două chestiuni sensibile: modul de a se evita revenirea la o frontieră între Irlanda, stat membru al UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, stabilind în acelaşi timp controale vamale, şi dreptul de aprobare acordat autorităţilor nord-irlandeze asupra acordului de ieşire, lucru pe care statele UE nu îl vor. În propunerea Londrei, Irlanda de Nord rămâne în teritoriul vamal al Regatului Unit, dar aplică regulile comunitare pentru produsele destinate Uniunii Europene, potrivit unor surse europene, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel