Data publicării:

Donald Trump, AVERTISMENT despre economia SUA. Ar putea intra în RECESIUNE

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump

Preşedintele Donald Trump avertizează că economia SUA ar putea intra în recesiune. Pieţele bursiere se prăbuşesc.

Bursa de pe Wall Street a înregistrat luni cel mai semnificativ declin de la "Lunea neagră" - prăbuşirea pieţelor bursiere din 1987 - după ce preşedintele Donald Trump a declarat că pandemia de coronavirus (COVID-19) ar putea dura luni de zile şi economia americană "s-ar putea" îndrepta spre recesiune, transmit Xinhua şi Reuters.

Investitorii sunt îngrijoraţi

Investitorii sunt îngrijoraţi că autorităţile nu vor reuşi să adopte măsuri eficiente pentru a atenua pagubele economice provocate de extinderea virusului.

Indicele S&P 500 a scăzut cu 12%, încheind şedinţa bursieră la cel mai redus nivel din decembrie 2018, chiar dacă Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus duminică dobânda de referinţă cu un punct procentual, aproape de zero, a atenuat reglementările pentru bănci şi a lansat un program masiv de relaxare cantitativă, în încercarea de a proteja cea mai mare economie mondială de efectele negative ale pandemiei.

Al treilea cel mai mare declin zilnic consecutiv

A fost al treilea cel mai mare declin zilnic consecutiv, fiind depăşit doar de cel înregistrat în octombrie 1987 - "Lunea neagră" - şi vine pe fondul răspândirii rapide a epidemiei şi a efectelor negative asupra economiei mondiale şi a veniturilor companiilor.

"Până acum pieţele nu sunt convinse că măsurile vor fi suficiente pentru a preveni o creştere semnificativă a falimentelor şi a şomajului", a apreciat Mark Haefele, analist la UBS Global Wealth Management.

La un moment dat, în timpul şedinţei de luni, indicele Dow Jones a scăzut cu peste 3.000 de puncte. La închiderea şedinţei de luni, indicele Dow Jones înregistra un declin de 12,93%, ajungând la valoarea de 20.188,52 puncte, în scădere cu 2.997,10 puncte. A fost a doua cea mai pierdere după octombrie 1987 înregistrată de acest indice, citează Agerpres. 

Ce spune Donald Trump

"Pieţele vor avea grijă de ele. Economia se va redresa semnificativ odată ce se va rezolva problema epidemiei", a declarat Trump.

El şi-a exprimat speranţa că încă este posibilă în iunie o reuniune a liderilor G7 în SUA.

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus în Statele Unite a depăşit luni pragul de 4.200, dintre care 74 de morţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel