Data actualizării:
Data publicării:

Doliu în lumea medicală. A murit un reputat medic român - VIDEO exclusiv: ce declara despre evoluția medicinei

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Este doliu în lumea medicală din România.

Este doliu în lumea medicală. A murit medicul Radu Voiosu, au anunţat colegii săi de la Spitalul Colentina.

Youtube video image

"Cu adânca tristețe anunţăm dispariția profesorului Radu Voiosu, vineri, 26 ianuarie. Produs al şcolii de Medicină internă fondate ȋn Spitalul Colentina de către Profesorul N. Gh. Lupu şi elev al Profesorului Ion Bruckner, Profesorul Radu Voiosu şi-a desfăşurat aici principala activitate medicală, înființând secția de gastroenterologie şi fiind unul dintre pionierii endoscopiei digestive din România. Medic strălucit, a iubit să-şi transmită știința generațiilor de studenți şi de medici pe care i-a format, într-o lungă carieră universitară, care ȋl poartă până ȋn Panteonul Universității de Medicină şi Farmacie Carol Davila.

Noi, prietenii, colegii şi elevii domniei sale, ni-l vom aminti ca pe omul bun, medicul excepţional învățând continuu, inflexibil ȋn corectitudine, incomod pentru impostori, modest şi altruist, care ne-a sprijinit ȋn permanenţă ȋn timpul vieții şi care ne-a lăsat o moștenire nepreţuită: Gastroenterologia modernă naţională. Se spune că un om nu moare până nu este uitat. Cât vom fi noi pe aici, nu veți muri domnule profesor Radu Voiosu!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Colentina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel