Data actualizării:
Data publicării:

Doi deputați pleacă din PNL în PLR

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputații Octavian Bot şi Virgil Guran au anunţat că părăsesc PNL, pentru a se alătura Partidului Reformator Liberal, pe care îl va înființa Călin Popescu Tăriceanu.

"În momentul actual Partidul Naţional Liberal este în derivă şi, după cum ştim, un vas aflat în derivă are nevoie de un comandant care să-l redreseze, şi se pare că acest comandant este tocmai Traian Băsescu. În urmă cu câteva luni, vreme de vreo trei ani, PNL lupta în USL alături de PSD împotriva regimului Băsescu şi iată că de ceva timp PNL vrea să se unească cu regimul Băsescu, pentru că regimul Băsescu înseamnă PDL, nicidecum Partidul Mişcarea Populară. Or, această ambiguitate, această schimbare de mesaj politic mie mi se pare foarte gravă", a transmis Octavian Bot, citat de Mediafax.

Deputatul acuză că PNL ar fi condus de un grup de oameni ajunşi în fruntea partidului "prin aranjamente".

"Partidul (Naţional Liberal - n.r.) în momentul de faţă este condus de un grup de oameni ajunşi acolo prin aranjamente şi vă dau un singur exemplu: nu se poate că numărul doi în partid este un domn Petrache, care a fost şeful campaniei electorale la alegerile europarlamentare, când s-a socotit că alegerile europarlamentare au reprezentat un eşec pentru PNL, iar acum este răsplătit şi e numărul doi în partid", a opinat deputatl. De asemenea, el îl critică pe Klaus Iohannis, susţinând că acesta ar fi un "personaj politic inventat din bunătatea domnului Antonescu".

Octavian Bot a precizat că se va alătura PRL.

Vezi și: Lovitură dură pentru PNL. Nume grele părăsesc partidul

 

Şi deputatul de Prahova, Virgil Guran, a anunţat că se va înscrie în partidul lui Tăriceanu, el explicând că nu mai este membru PNL.

"Atât timp cât PNL în Prahova este condus de Mircea Roşca şi în stilul lui dictatorial, eu nu pot să fac parte din aceeaşi structură cu el. În al doilea rând, am o anumită jenă faţă de oameni, pentru că ne-au ales pentru că eram în USL. Am înţeles, nu a funcţionat USL, dar chiar să trec dintr-o dată în partea cealaltă, cu tot respectul pentru cei din PDL, unii îmi sunt chiar prieteni, dar mi se pare prea de tot. Ştiu că într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat trebuie să existe un partid de dreapta puternic", a declarat Virgil Guran.

Citește și: Lovitură grea pentru PNL. Un vicepreședinte a demisionat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel